Au întors-o ca la Ploiești. Partidul Patrioților nu mai retrage sprijinul politic lui Horațiu Potra

Partidul Patrioților (PP) a anunțat, marți, în mod oficial, retragerea sprijinului politic pentru Horațiu Potra, actual consilier local la Mediaș. După câteva ore, formațiunea s-a răzgândit. PP a menționat că a analizat mai bine situația lui Potra. 

Au întors-o ca la Ploiești. Partidul Patrioților nu mai retrage sprijinul politic lui Horațiu Potra

Horațiu Potra a candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Mediaș pe listele Partidului Patrioților. El a reușit atunci să câștige un loc în Consiliul Local. La alegerile parlamentare, Potra s-a aflat însă pe listele altui partid – PSDI, și a candidat pentru un loc în Camera Deputaților. În urma acestor aspecte, Partidul Patrioților a anunțat în 10 decembrie că îi va retrage sprijinul politic lui Horațiu Potra, fiindcă și-a pierdut calitatea de membru al organizației după decizia de a se alătura unei alte formațiuni politice. 

Partidul Patrioților a mai arătat, în același comunicat de presă, că „este ferm împotriva oricăror activități ilegale, antistatale și nu susține sub nicio formă acțiuni ce ar putea perturba ordinea și liniștea publică”, după ce Horațiu Potra a ajuns în atenția autorităților. 

Citește și: Control judiciar pentru Horațiu Potra. Va fi monitorizat cu brățară 

Informarea privind retragerea sprijinului politic pentru Potra dată de Partidul Patrioților a ajuns și la Direcția de Administrare Publică Locală a municipiului Mediaș. Retragerea sprijinului politic ar fi însemnat implicit și încetarea mandatului de consilier local. Direcția din Primăria Mediaș a cerut astfel Partidului Patrioților să confirme că decizia este definitivă și că a fost comunicată Instituției Prefectului Județului Sibiu, așa cum prevede legea. 

Dar, după câteva ore, Partidul Patrioților s-a răzgândit, motivând că situația lui Potra a fost analizată mai bine. „Membri Biroului Executiv Central au analizat situația domnului Potra Horațiu care în prezent deține funcția de consilier local în cadrul Primăriei Municipiului Mediaș, Județul Sibiu. Deoarece în prezent sus-numitul este implicat într-o serie de evenimente intens mediatizate, inițial conducerea partidului a decis să-i retragă acestuia, sprijinul politic. Ulterior fiind analizate o serie de date și informații noi, membri BExC au hotărât în unanimitate să revină asupra deciziei anterioare și să o anuleze”, se arată în hotărârea emisă în 10 decembrie. 

Partidul Patrioților a motivat decizia spunând că Horațiu Potra și-a îndeplinit datoriile de membru, „fiind direct responsabil de orice alte activități pe care consideră să le desfășoare în afara organizației”. 

Ultima oră