Sibiul premiat pentru Excelență în domeniul mobilității urbane inteligente

Primăria Sibiu a fost distinsă cu premiul pentru excelență în domeniul mobilității urbane inteligente, în cadrul Galei dedicate electromobilității, care a avut loc sâmbătă, 7 decembrie, la Sibiu. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Viitorul Mobilității Urbane și Interurbane, în colaborare cu Smart City Brașov, și a reunit peste 100 de participanți din domeniul mobilității electrice.

Sibiul premiat pentru Excelență în domeniul mobilității urbane inteligente

Emanuel Lazăr, șeful Serviciului Strategii, Dezvoltare și Marketing din cadrul Primăriei Sibiu, a mulțumit pentru premiu și a prezentat proiectele realizate sau în derulare la nivelul municipiului Sibiu, care au contribuit la această distincție. Printre proiectele menționate se numără inițiativele pentru dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică, care susțin tranziția orașului către un sistem de transport mai ecologic și eficient.

În cadrul aceleași gale, SC Tursib SA și SC Apă Canal SA au primit premii de excelență pentru implementarea proiectelor de mobilitate electrică, contribuind semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a orașului. De asemenea, au fost premiate și alte companii din domeniul electromobilității, inclusiv cele care dețin flote de vehicule electrice, precum și câștigătorii Raliului eco „Transilvania Classic Christmas Tour”, eveniment organizat cu această ocazie.

Sibiul premiat pentru Excelență în domeniul mobilității urbane inteligente Sibiul premiat pentru Excelență în domeniul mobilității urbane inteligente Sibiul premiat pentru Excelență în domeniul mobilității urbane inteligente Sibiul premiat pentru Excelență în domeniul mobilității urbane inteligente

Ultima oră