Shopping City Sibiu a fost decorat de sărbători și îi așteaptă pe vizitatori să se bucure în luna decembrie de surprizele pregătite. Centrul comercial a pregătit momente unice, activitati artistice, premii și surprize pentru toți clienții.
În perioada 20-24 decembrie, vizitatorii Shopping City Sibiu sunt așteptați la târgul lui Moș Crăciun, special amenajat în zona magazinelor fashion. În fiecare zi, în intervalul 10:00-22:00, cumpărătorii se pot lăsa inspirați de cadouri speciale și pot achiziționa obiecte de artizanat și surprize pentru cei dragi.
Cei care sunt în căutare de cadouri, își pot găsi inspirația în magazinele din Shopping City Sibiu, unde pot beneficia în această perioadă de oferte, precum cele de la Tom Tailor, Benvenuti, Smyk, Noriel, Douglas, H&M, Half Price, Coze sau C&A, în timp ce se bucură de o plimbare prin atmosfera de sărbătoare a centrului comercial, cu cântece și colinde de Crăciun.
Cadourile alese pot fi împachetate gratuit în perioada 16 – 22 decembrie la standul dedicat din zona Info Point, prin prezentarea unui bon de cumpărături de minimum 50 RON din Shopping City Sibiu. Pe lângă ambalarea elegantă și personalizată a darurilor, toți cumpărătorii primesc în completarea ambalajului și etichete haioase și felicitare cu mascota centrului, Patrocle.
Până pe 24 decembrie clienții care scanează în aplicația SPOT un bon de cumpărături de minimum 300 RON, vor primi garantat un cadou festiv de Crăciun, în limita stocului disponibil. Avem 300 de cadouri special pregătite în campania de Crăciun!
Dacă cei mari se bucură de atmosfera de sărbătoare în timp ce caută cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi, cei mici au și ei parte de surprize. În fiecare duminică din luna decembrie, în intervalul 17:00-20:00, în zona Food Court, copiii pot participa gratuit la ateliere creative:
- 1 decembrie – cei mici vor învăța să creeze cutii pentru cadouri;
- 8 decembrie – copiii vor transforma dulciurile în cele mai frumoase decorațiuni;
- 15 decembrie – ornamente brăduți din hârtie colorată;
- 22 decembrie – realizare coronițe de Crăciun;
- 29 decembrie – experiență unică „Furtuna de Zăpadă”.
În plus, pe 14 decembrie, între orele 15:00-18:00, cei mici sunt așteptați în zona Info Point, unde se vor bucura de întâlnirea cu Moș Crăciun, Elsa, Olaf, Grinch și spiridușii veseli, la cea mai frumoasă petrecere de Crăciun din oraș. Toate personajele iernii îi așteaptă pe cei mici cu jocuri și concursuri interactive, sesiuni foto pentru amintiri de neuitat și, desigur, spectacolul de teatru mult așteptat: „Grinch a stricat Crăciunul”. Intrarea este liberă.
Mai multe detalii despre evenimentele organizate luna aceasta de Shopping City Sibiu pot fi găsite pe site-ul oficial, precum și pe paginile de Instagram și Facebook.