Adolescenta de 15 ani, victimă a accidentului rutier de pe strada Drumul Ocnei din Sibiu, care a avut loc pe 20 septembrie, a pierdut lupta pentru viață. După aproape trei luni de suferință, Bianca a decedat în dimineața zilei de 8 decembrie, în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu.
Un accident care a zguduit comunitatea
Accidentul din septembrie a avut loc în jurul orei 7:30 dimineața, când adolescenta și tatăl său, în vârstă de 46 de ani, traversau strada pe trecerea de pietoni. Un șofer de 44 de ani, din județul Vâlcea, i-a lovit în plin. În urma impactului, fetița a fost găsită în stare de inconștiență, iar tatăl a suferit multiple traumatisme craniene și de membre.
Imediat după accident, Bianca a fost resuscitată la fața locului și transportată în stare critică la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unde a fost intubată și internată în secția de Terapie Intensivă.
Tatăl fetei, care a fost și el grav rănit în accident, a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă la picior, fiind necesară montarea unei tije metalice.
Marți, familia și apropiații se vor reuni pentru a o conduce pe adolescenta de 15 ani pe ultimul drum.
Declarația medicului
În dimineața zilei de 8 decembrie, adolescenta și-a găsit sfârșitul, după aproape trei luni de tratamente intensive. Medicul specialist pediatru Ioana Mătăcuță, din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, a declarat:„Adolescenta în vârstă de 15 ani, victima a accidentului rutier și internată în secția ATI a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu în stare foarte gravă de la începutul lunii octombrie, din păcate a decedat în dimineața zilei de 8 decembrie.”
Citeşte şi: Accident grav pe strada Drumul Ocnei. Tată și fiică, loviți pe trecerea de pietoni