FC Hermannstadt vrea să își continue parcursul bun din ultimele jocuri printr-un succes luni (ora 17.30) pe Municipal, contra Oțelului Galați.
”Avem așteptări mari, venim după 3 rezultate pozitive, Galați este o echipă foarte bună, mai ales în meciurile din deplasare, una reactivă, care dă 100% pe fiecare moment de tranziție negativă sau pozitivă. Depinde de noi să jucăm faza corect, nu să complicăm lucrurile, Oțelul face presing agresiv, te ține în jumătatea ta în multe momente din joc și logic poate apărea și greșeala. Suntem bine după aceste rezultate, cred că băieții au căpătat și mai mare încredere, de care aveam și avem în continuare nevoie, ne dorim să scoatem maxim din fiecare meci, dar fiecare punct contează, după acele șase înfrângeri consecutive, ca antrenor voi aprecia fiecare punct câștigat, oriunde voi fi, pentru că știu prin ce am trecut” a anunțat Măldărășanu într-o conferință de presă susținută duminică.
”Să ieșim neînvinși din fiecare joc”
Tehnicianul sibienilor speră ca echipa sa să iasă din subsolul clasamentului până la finalul acestui an. ”Suntem încă acolo jos în clasament, dacă câștigăm un meci, coroborat cu alte rezultate, asta poate face ca noi să urcăm mai mult în clasament. A fost un loc foarte dificil, apăsător, ne trebuie în continuare atitudine, dacă ai una corectă, poți câștiga încredere. Chiar dacă faci greșeli, atitudinea corectă face ca având mai mult mingea, să îți iasă și lucrurile bune, logic apare încrederea. Mai sunt patru meciuri în acest an, le-am zis să lăsăm totul deoparte, vrem să ieșim neînvinși din fiecare joc, dacă vom câștiga, este cu atât mai bine” a anunțat Marius Măldărășanu.
FC Hermannstadt nu poate conta luni pe Markovic și Găman, accidentați, în timp ce Ianis Stoica este incert după entorsa suferită la Slobozia și face infiltrații.
Un avantaj pentru sibieni este gazonul excelent de pe Municipal. ”Terenul nostru este exelent, la ce am văzut la altele, la Liga 2 sau chiar Liga 1. Ce am văzut la Petrolul – Craiova sâmbătă, ce am văzut la Reșița – Voluntari, ălea erau terenurile pe are jucam și noi în trecut. Al nostru este foarte bun la momentul acesta, ne-am antrenat și duminică pe el, ca să avem repere, va fi și luni ok, chiar dacă va ploua puțin” a mai declarat Măldărășanu.
Biletele sunt diponibile online pe platforma Bilete.ro, accesând acest link. Prețul biletelor diferă în funcție de zona de pe Municipal: 50 lei la Tribuna 1, 40 lei la Tribuna 2 și 20 lei la peluze. La casa de bilete, tichetele sunt disponibile luni, de la ora 14.30.