Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează că informațiile apărute pe rețelele sociale privind posibilitatea continuării votului în diaspora sunt false.
Instituția subliniază că toate secțiile de votare din afara țării au fost închise, în conformitate cu decizia Biroului Electoral Central (BEC) nr. 230D din 6 decembrie 2024.
Conform Mediafax, MAE subliniază că toate secțiile de votare din afara țării sunt închise, conform deciziei Biroului Electoral Central (BEC) nr. 230D din 6 decembrie 2024.
Închiderea secțiilor de votare din diaspora a avut loc în urma deciziei luate de plenul Curții Constituționale a României.
MAE face un apel către cetățeni să se informeze doar din surse oficiale și să evite distribuirea informațiilor neverificate care circulă pe rețelele sociale și grupuri.
În contextul acestei situații, autoritățile urmează să stabilească și să comunice o nouă dată pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale. MAE atrage atenția că orice alte informații care circulă în spațiul public referitoare la continuarea procesului de votare sunt dezinformări.