Deputatul Adrian Echert a fost invitat la emisiunea „Ora de Politică”, unde a abordat mai multe subiecte de actualitate, atât la nivel național, cât și local.
Unul dintre subiectele discutate în cadrul discuției a vizat situația zborurilor tot mai puține de pe Aeroportul Internațional Sibiu. Deputatul USR Sibiu a subliniat necesitatea unor măsuri mai consistente din partea autorităților locale.
„Ar trebui să fie mai multe curse, iar conducerea Consiliului Județean și cea a aeroportului să facă mai multe demersuri în privința asta. Știu că la un moment dat începuseră să lucreze la diferite scheme de ajutor, dar nu știu ce finalitate au avut. De exemplu, Ryanair, care beneficia de o schemă de ajutor în derulare, a plecat pentru că a găsit condiții mai avantajoase pe alte aeroporturi. Trebuie să acceptăm că avem concurență din partea Clujului și Brașovului,” a explicat Adrian Echert.
Deputatul a adăugat că este deschis să susțină inițiativele care ar putea atrage mai multe curse aeriene la Sibiu. „Sunt de acord că trebuie făcute demersuri. Dacă vom putea, vom ajuta fără doar și poate”, a mai spus deputatul.
Reamintim că șapte curse sunt, în prezent, în oferta Aeroportului Internațional Sibiu. Cinci sunt operate către Germania (Dortmund, Karlsruhe, Memmingen, Munchen, Nurnberg), una către Austria (Viena) și una către Marea Britanie (Londra Luton). Trei companii aeriene sunt prezente, la acest moment, în Sibiu. Spre exemplu, numărul pasagerilor îmbarcați-debarcați în perioada ianuarie-noiembrie 2023 pe AIS a scăzut cu 11% față de aceeași perioadă a anului 2022.