Ciolacu despre anularea Alegerilor Prezidențiale: ”Este singura soluție corectă”
foto B365

Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este „singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei”, transmite Marcel Ciolacu.

Ciolacu despre anularea Alegerilor Prezidențiale: ”Este singura soluție corectă”

„Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate. În același timp, anchetele autorităților trebuie să arate cine sunt vinovații pentru tentativa de a influența masiv rezultatul scrutinului prezidențial. Românii au nevoie de răspunsuri clare din partea autorităților, bazate pe dovezi solide, pentru că de această anchetă depinde în mod fundamental încrederea publicului în instituțiile statului și în procesele democratice care stau la baza funcționării țării”, afirmă Marcel Ciolacu.

El apreciază că, în prezent, „sunt extrem de importante validarea mandatelor noului Parlament și realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină numirea rapidă a unui nou guvern, a cărui prioritate este continuarea traseului european de dezvoltare a României”.

„PSD a semnat, alături de PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților, un acord în acest sens și consideră că în acest moment partidele trebuie să pună mai presus de interesele proprii un singur obiectiv național – stoparea forțelor extremiste. Numirea noului guvern pro-european este un semnal important pentru mediul economic și pentru investitorii străini, ținând cont de reacțiile îngrijorătoare din ultimele două săptămâni. Totodată, numirea noului guvern este esențială pentru a putea proteja veniturile românilor și pentru a construi un buget pentru 2025 care să garanteze continuarea proiectelor de investiții pe bani europeni”, încheie Ciolacu.

Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, arată decizia oficială a CCR.

Ultima oră