Un cuplu care a încercat să achiziționeze o casă în Șura Mică prin intermediul unei agenții imobiliare susține că a fost „păcălit” și avertizează alte persoane să fie precaute în astfel de tranzacții. Ei spun că li s-au reținut 2.000 de euro drept rezervare, bani pe care i-au recuperat cu dificultate, dar și că situația juridică a imobilului și problemele cu unul dintre foștii proprietari ai imobilului nu le-au fost comunicate.
În urmă cu câteva luni, doi sibieni au vrut să achiziționeze o casă în Șura Mică. Aceștia susțin că nu au fost informați de agenția de imobiliare că imobilul ar fi avut probleme juridice la momentul respectiv. Casa din Sura Mică pare să fie la mijlocul unei dispute legale care complică vânzarea. Proprietara se confruntă acum cu refuzul fostului concubin de a părăsi proprietatea sau de a elibera bunurile. În plus, cumpărătorii spun că prețul imobilului a fost schimbat pentru a accelera vânzarea, ceea ce le ridică alte semne de întrebare.
Cuplul acuză agenția că nu le-a explicat complet problemele juridice legate de imobil, printre care și situația fostului concubin al vânzătoarei care refuză să-și ridice lucrurile din imobil. „Ni s-a spus că actele sunt în regulă, dar nu ni s-a comunicat că imobilul vine cu „chiriaș cu tot”. Nu vrem să mai pățească și alte persoane ce am pățit noi”, spune Corina P.
Corina P. împreună cu partenerul să, au vizitat casa din Sura Mică, dar spun că au descoperit ulterior că proprietatea era monitorizată video și au fost filmați fără consimțământul lor. „Am fost la vizualizare și am aflat că acele camere instalate de fostul chiriaș ne-au filmat. Am informat agenția și proprietara despre acest lucru, dar situația a rămas nerezolvată”, spune aceasta.
Agentul imobiliar: „Situația a fost clar explicată”
De partea cealaltă, reprezentantul agenției Smart Imobiliare, Darius, spune că situația a fost transparent comunicată de la început. „Le-am prezentat CF-ul, iar cumpărătorii știau că există o situație complicată cu fostul concubin al proprietarei. Casa este nelocuibilă și este implicată într-un proces. Proprietara încearcă să o vândă, iar chiriașul face tot posibilul să pună piedici”, explică agentul imobiliar
Agenția susține că a returnat banii cumpărătorilor, deși consideră că nu era obligată să o facă, și că toate detaliile tranzacției au fost discutate de la început. Agenția că acești clienți i-au cerut proprietarei imobilului suma de 700 de lei, suma pe care cuplul a plătit-o pentru serviciile evaluatorului.
Agentul imobiliar a mai spus că în prezent casa nu mai are probleme juridice și că toți clienții au fost informați despre situația proprietății, înainte de a programa o vizionare. „În momentul în care cumpărătorii sună, încercăm să le explicăm situația verbal. Nu organizăm vizionarea până când oamenii nu sunt informați despre toate detaliile. Când doamna a făcut vizionarea, acum 2-3 luni, i s-a explicat că este necesar să existe o sentință definitivă pentru rezolvarea situației juridice,” a declarat Darius, agent imobiliar la Smart Imobiliare.