Tursib se confruntă în aceste zile cu o problemă tehnică majoră generată de volumul semnificativ de date stocate pe servere, ceea ce a condus la un blocaj al sistemului. Aparatele contactless nu funcționează, reprezentanții Tursib venind cu recomandări pentru achiziționarea biletelor.
Update
Potrivit Tursib, călătorii pot achiziționa titluri de călătorie de pe toate canalele, inclusiv de la aparatele contactless și de la automatele stradale.
Știre inițială
Problema tehnică persistă, însă Tursib a reușit să reactiveze parțial sistemul de ticketing. Începând cu data de 5 decembrie 2024, călătorii pot achiziționa titluri de călătorie prin următoarele canale: Portalul Tursib (accesibil online); Aplicația mobilă SibiuBus; Aplicația mobilă 24Pay; Partenerii comerciali Simpa și Alpacom; Agențiile Tursib.
În schimb, aparatele contactless din autobuze sunt în continuare nefuncționale, iar achizițiile directe prin acestea nu sunt disponibile momentan. Totodată, pot apărea erori la validarea titlurilor de călătorie, chiar dacă acestea sunt valabile.
Reprezentanții Tursib își cer scuze pentru inconvenientele create și asigură publicul că depun toate eforturile pentru a readuce sistemul la parametrii normali într-un timp cât mai scurt.