Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Înaintea alegerilor prezidențiale, am străbătut străzile Sibiului pentru a afla opiniile oamenilor despre cei doi candidați aflați în discuție: Elena Lasconi și Călin Georgescu. Am descoperit părerile sibienilor despre viitorul țării, iar un sondaj neoficial a conturat tendințele de vot.

video
play-sharp-fill

Elena Lasconi – „Pentru Europa, împotriva extremismului”

Majoritatea sibienilor intervievați au declarat că vor vota cu Elena Lasconi, percepută ca o candidată care sprijină valorile europene și luptă împotriva extremismului.

Alexia afirmă că, reflectând asupra trecutului României și asupra modului în care a fost condusă în perioada comunistă, nu și-ar dori pe cineva care să susțină acest tip de conducere, iar alternativa ar fi Elena Lasconi, subliniind că, uneori, trebuie să alegem răul mai mic dintre două rele.

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

„Aleg Elena Lasconi. Pentru că sunt pro-Europa și nu sunt cu rușii și partea asta de extremism. Încerc să aleg răul mai mic. Nu o ştiu personal, dar ştiu pe cineva care o cunoaşte” explică Dragoș, un sibian pragmatic.

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Într-o notă similară, Nicolae spune clar: „Lasconi, ca să rămânem în Europa.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Maria, o sibiancă convinsă, adaugă: „Așa intuiesc că e mai bine. Așa simt eu că aceasta ar fi alegerea potrivită.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Flavius, însă, oferă o analiză mai detaliată: „Președintele trebuie să fie o voce a poporului. Cred că Elena Lasconi poate semnaliza ceea ce nu merge în Parlament. Georgescu are o strategie bună de marketing, dar dacă treci de asta, îți dai seama că nu aduce beneficii reale.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Marcel, tatăl unei studente din Bologna, susține: „Elena Lasconi, pentru că vreau să mergem spre Europa, nu spre Asia.”

Călin Georgescu – „O promisiune pentru tradiție”

Pe de altă parte, susținătorii lui Călin Georgescu văd în el un simbol al tradiției și o speranță pentru un viitor mai autentic.

„Eu aleg Călin Georgescu. Tinerii îl apreciază. Promite multe și chiar dacă nu va putea realiza tot ce propune, este un om deosebit pentru mine,” afirmă Bogdan, Moş Crăciun din Târgul de Crăciun.

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

„Îmi inspiră mai multă siguranță faţă de poporul nostru. Este un om care, chiar dacă a spus lucruri nelalocul lor, eu ştiu că nu va putea să impună tot ce a spus. Îi trebuie mai multă susţinere. Este un om independent care vrea binele ţării. Se vede prin felul în care se remarcă, felul în care vorbeşte cu tot poporul, cum încearcă să raspundă la toate acuzaţiile” a explicat cu încredere Eduard, alegerea sa.

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Sorin și Dana, sibieni din diaspora, au legat alegerea de valorile familiei: „Noi suntem pentru Călin Georgescu. Suntem adepţii familiei tradiţionale. Majoritatea prietenilor noștri din Spania gândesc la fel. . Toată lumea dă vina pe diaspora. Dar diaspora vrea să se intoarca şi ea acasă”.

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Stela, o sibiancă reținută în afirmații, a declarat simplu: „Îl prefer pe Georgescu.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Cristina afirmă că, fiind producători, înclină spre o persoană care știe să aprecieze rodul pământului, considerând că această frază spune totul.

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Nemulțumire generală – „Nicio opțiune ideală”

Printre sibienii intervievați au fost și persoane indecise sau care au criticat ambii candidați. Elisabeta, de exemplu, declară: „Niciunul nu mi se pare potrivit, dar voi merge cu Elena Lasconi.”

Dragoș, de asemenea sceptic, a spus: „Unul are niște percepții extreme, iar cealaltă este doar alternativa. Alegerea pare mai mult o încercare de a evita un rău mai mare.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Tudor și Valentina, un cuplu de tineri, au rămas indeciși: „Încă nu știm. Trebuie să ne documentăm mai bine. Am fost dezamăgiți de alegerile trecute, dar sperăm să găsim un candidat potrivit.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

O altă sibiancă pensionară a răspuns simplu, când a fost întrebată: „Ciolacu.”

Întrebarea zilei: Lasconi sau Georgescu? Răspunsul dat de zeci de oameni la Sibiu (video)

Sondajul realizat în rândul sibienilor arată că Elena Lasconi conduce în preferințele alegătorilor, fiind văzută de majoritatea ca o opțiune pro-europeană și un simbol al modernizării. Aproximativ două treimi dintre cei intervievați au declarat că o susțin pe aceasta, în timp ce Călin Georgescu a fost preferat de o treime, mulți apreciindu-l pentru valorile tradiționale și promisiunile de schimbare. Deși câțiva respondenți s-au declarat indeciși sau critici față de ambii candidați, opinia predominantă este că aceste alegeri marchează o confruntare între două viziuni distincte asupra viitorului României.

Dezbaterea rămâne deschisă, iar rezultatul alegerilor va arăta ce direcție vor alege sibienii pentru următorii ani.

Ultima oră