Concert susținut de un ansamblu de la Filarmonica Sibiu în Capitala Germaniei

Concert special pentru Ziua Națională a României, la Berlin.

Concert susținut de un ansamblu de la Filarmonica Sibiu în Capitala Germaniei

Institutul Cultural Român Berlin, în colaborare cu Ambasada României în Germania și Filarmonica de Stat Sibiu, organizează în această seară un concert extraordinar pentru a marca Ziua Națională a României. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a hotelului Waldorf Astoria Berlin și va fi susținut de ansamblul restrâns al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, sub conducerea dirijorului Cristian Lupeș.

Programul artistic al serii va include lucrări inspirate din folclorul românesc, dar și piese celebre din repertoriul internațional. Printre lucrările interpretate se numără „Balada” de Ciprian Porumbescu, „Hora staccato” de Grigoraș Dinicu, „Dansuri românești” de Béla Bartók, „Eine Kleine Nachtmusik” de Mozart, „Gipsy Life”, „Por una cabeza” de Carlos Gardel și „Libertango” de Astor Piazzolla.

Această manifestare face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu instituții și parteneri culturali din întreaga lume, pentru a celebra Ziua Națională a României și pentru a promova patrimoniul cultural românesc în orașe precum Anvers, Barcelona, Beijing, Budapesta, Chișinău, Londra, Roma și Viena.

Concert susținut de un ansamblu de la Filarmonica Sibiu în Capitala Germaniei

Ultima oră