Ce crede singurul fotbalist al Sibiului de la Naționala de Tineret despre ”grupa morții” de la EURO 2025

România U21 și-a aflat adversarele la Euro 2025, acolo unde face parte din Grupa A, alături de Slovacia, Spania și Italia.

Ce crede singurul fotbalist al Sibiului de la Naționala de Tineret despre ”grupa morții” de la EURO 2025

Atacantul de la FC Hermannstadt, Ianis Stoica este convins că ”tricolorii” vor merge mai departe la Europeanul de tineret, deși grupa este una foarte dificilă.

”Sunt niște adversari puternici, nu degeaba sunt la Campionatul European. Toate echipele sunt puternice, dar avem încredere în noi și sperăm să ieșim din grupă. Am arătat în campania de calificare că suntem un grup unit, valoros și cu siguranță vom demonstra asta în fața fiecărui adversar pe care îl vom întâlni” a declarat Ianis Stoica.  Atacantul este singurul reprezentant al FC Hermannstadt la Euro U 21 de anul viitor.

Naționala de tineret s-a calificat la turneul final după ce a câștigat grupa, unde principalele adversare au fost Elveția și Finlanda. Ianis Stoica a marcat o ”dublă” pentru România U 21 chiar în ultimul joc din grupă, cel decisiv, 3-1 cu Elveția.

Campionatul European U21 va avea loc în perioada 11-28 iunie 2025, în Slovacia. Primele două clasate din fiecare grupă merg mai departe, în sferturile de finală.

Grupele EURO U21 din 2025

Grupa A: Slovacia, Spania, Italia, ROMÂNIA

Grupa B: Anglia, Germania, Cehia, Slovenia

Grupa C: Portugalia, Franța, Polonia, Georgia

Grupa D: Olanda, Ucraina, Danemarca, Finlanda

Ce crede singurul fotbalist al Sibiului de la Naționala de Tineret despre ”grupa morții” de la EURO 2025

Ultima oră