Lupii cenușii vor fi vânați din nou în România după 45 de ani
foto WWF Romania / Facebook

Comisia Europeană ar putea permite vânătoarea de lupi cenușii după 45 de ani de protecție strictă a acestei specii. Propunerea de a transfera lupii din categoria „strict protejate” în categoria „protejate” vine pe fondul creșterii populației la nivel european, de la 11.000 de exemplare în 2012 la 20.000 în prezent. Decizia este motivată de pagubele provocate crescătorilor de animale, dar este contestată de activiști pentru protecția faunei sălbatice, potrivit BBC News.

Lupii cenușii vor fi vânați din nou în România după 45 de ani

Lupii contribuie la menținerea echilibrului ecosistemelor, reducând numărul de căprioare și mistreți care afectează pădurile și culturile, și previn răspândirea bolilor prin eliminarea animalelor bolnave. Michal Haring, biolog din Slovacia, a subliniat importanța lor în combaterea pestei porcine africane. Totuși, un raport al UE din 2023 arată că aproximativ 50.000 de oi și capre sunt ucise anual de lupi, dintr-un total de 68 de milioane.

În România, unde trăiesc 3.800 de lupi, adică 40% din populația totală a UE, impactul asupra crescătorilor este semnificativ. József Rácz, un cioban din Sânmartin, a povestit că lupii îi ucid anual câteva oi și chiar câini ciobănești, pe care îi consideră esențiali pentru apărarea turmelor. „Un câine bun este cel mai bun paznic al unui cioban”, a declarat el, susținând măsuri mai dure împotriva prădătorilor.

Controverse și soluții alternative

Activiștii pentru mediu propun metode non-letale, cum ar fi câini ciobănești bine dresați și garduri electrice, pentru a preveni atacurile lupilor. Laurent Schley, director în Administrația Pădurilor din Luxemburg, a punctat: „Dacă cerem țărilor precum India sau Indonezia să protejeze tigrii, noi, europenii, ar trebui să tolerăm câțiva lupi”.

În România, uciderea lupilor este permisă doar în baza unor derogări emise de Ministerul Mediului, în situații de pericol iminent. Decizia finală a Comisiei Europene ar putea aduce schimbări majore în gestionarea acestei specii, în contextul unui echilibru delicat între conservare și protecția fermierilor.

Ultima oră