Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a mers duminică după-amiază la vot, însoțită de cele două fiice ale ei. Șefa CJ spune că a votat oameni care își doresc să păstreze parcursul european.
Daniela Cîmpean a spus că își dorește oameni în Parlament care știu să construiască poduri între oameni.
„Aș vrea să vă spun că am votat astăzi pentru a duce în Parlamentul României acei oameni care au dovedit prin fapte că sunt cu sufletul pentru Sibiu, pentru sibieni și pentru România. Am votat cu gândul că în plenul României și în parlamentul României avem nevoie de oameni care să știe să păstreze și să își dorească cu adevărat să păstreze parcursul european al României, un parcurs care a dus românilor stabilitate, rezolvare economică, e drept, e loc de mai bine, dar acest mai bine poate veni doar de la oameni care știu ce au de făcut pentru acest lucru. Am votat pentru a duce acolo în Parlament, așa cum spunea fiica mea, oameni care să știe să construiască poduri care să unească oameni, și nu ziduri care să îi dezbine. Aceasta este credința pe care a avut-o când am aplicat ștampila pe buletinul de vot”, a spus Daniela Cîmpean.