Un milion de români își serbează onomastica de Sfântul Andrei

Aproximativ un milion de români își serbează onomastica, sâmbătă, de Sfântul Apostol Andrei. Cei mai mulți poartă numele de Andrei, dar sunt și persoane cu nume derivate precum Andraș sau Andra.

Un milion de români își serbează onomastica de Sfântul Andrei

Potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români își serbează sâmbătă onomastica, potrivit Mediafax.

Aceștia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei.

Cei mai mulți, 507.220, poartă numele Andrei, iar alți aproape 11.000 poartă nume precum András, Andras sau Andraş. De asemenea, alți peste 10.000 de români au nume precum Andréas, Andreas sau Andreaş.

La femei, Andreea este cel mai frecvent nume, purtat de 347.210 de persoane, urmat de Andra (32.062) și de Andréa/Andrea (24.793).

Cele mai puțin frecvente nume sunt în cazul bărbaților Andrias/Andriaş (6), iar în cazul femeilor Andrusca/Andruşca (6).

Ultima oră