Doleanța lui Măldărășanu după iminenta plecare a celui mai bun jucător al Sibiului. ”Asta mi-aș dori de la clubul nostru” (video)

Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu spune că plecarea lui Ianis Stoica în iarnă ar fi o pierdere pentru echipă, dar un câștig pentru club și jucător. 

Doleanța lui Măldărășanu după iminenta plecare a celui mai bun jucător al Sibiului. ”Asta mi-aș dori de la clubul nostru” (video)

FC Hermannstadt trăiește și din vânzarea de jucători, iar atacantul Ianis Stoica este curtat din SUA, acolo unde probabil va ajunge din iarnă.  Clubul de pe malul Cibinului va realiza însă cea mai bună afacere din existența sa, urmând să realizeze un plus de circa 1,3 milioane de euro.

video
play-sharp-fill

Tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu spune că și-ar dori ca echipa să nu vândă așa mulți jucători de bază, dar recunoaște că un fotbalist care vrea să plece nu mai este concentrat la echipa sa. ”Sunt realist, am fost fotbalist, știu ce înseamnă când există posibilitatea să pleci la altă echipă și clubul să nu te lase. Mi s-a întâmplat și mie, plângeam pe la birourile lui George Copos.  Dar, nu mai ești focusat așa cum trebuie și tu ca antrenor sau echipa nu se mai foloșește de tine la cota maximă. Dacă Ianis va pleca, ar fi o pierdere pentru noi, dar nici nu putem să înfrânăm, au plecat atâția jucători, suntem un club care trăiește și din vânzarea de jucători. Dacă reușim să creștem jucătorii de maniera ca ei să fie valorificați, cu atât mai bine, dar trebuie să nu mai vindem masiv, asta mi-aș dori eu ca antrenor” a spus tenicianul sibienilor într-o conferință de presă susținută vineri la Sibiu.

”Dacă ridici nasul, îți dă Dumnezeu o palmă”

Măldărășanu este mulțumit că Ianis Stoica a înțeles și aplicat sfaturile primite și a depășit perioada de secetă, marcând în jocuri decisive atât la naționala de tineret, cât și la echipa de club.  Ultimele două reușite ale internaționalului de tineret au deblocat Sibiul, care a câștigat după șase eșecuri consecutive, 2-1 cu U Cluj.

CITEȘTE ȘI: Îngrijorare mare la FC Hermannstadt înainte de meciul cu Unirea Slobozia. ”Sper să reziste” (video)

”Mă bucur că Ianis a înțeles anumite lucruri, este genul de jucător care își dorește să marcheze, este un finalizator, dar a avut o perioadă în care nu marca. El suferea și când mergea la echipa națională, vă aduceți aminte că a fost un meci în care au marcat totți atacanții, mai puțin el, i-am spus să se concentreze, că vor veni golurile la un moment dat. Pentru el, reușitele au venit exact în meciul decisiv al naționalei de tineret, așa s-a întâmplat și la Sibiu cu U Cluj, i-am cerut să nu aibe ambiții, nu trebuie să arate nimănui nimic. A fost foarte determinat, cu șansă a marcat cele două goluri, unul din penalty, mi-a plăcut că și-a asumat, are încredere în el, asta îmi doresc de la toți. Cel mai important e ca el să rămână cu picioarele pe pământ. Dacă ridici un pic nasul, îți dă Dumnezeu o palmă și te așezi iar unde nu își dorești” a mai spus Măldărășanu.

Doleanța lui Măldărășanu după iminenta plecare a celui mai bun jucător al Sibiului. ”Asta mi-aș dori de la clubul nostru” (video)

Ultima oră