Vremea va fi mohorâtă în weekendul alegerilor. Cerul va fi noros, însă nu va ploua și nu va ninge. Meteorologii sibieni au transmis că temperaturile se situează în normalul perioadei.
Meteorologii sibieni au transmis că vremea va fi închisă, vineri, iar cerul va fi noros. „Se vor semnala precipitații sub formă de ploaie în zonele joase, iar la munte sunt așteptate ninsori în cantități însemnate”, au precizat aceștia. În zona montană este în vigoare o avertizare de cod galben, urmând să se depună un nou strat de zăpadă.
În cursul zilei de sâmbătă va ploua temporar, iar în zona montană a Sibiului sunt așteptate din nou ninsori. Vântul se va înteți însă pe creste și va avea o viteză de 70-80 km/h.
În ziua alegerilor, duminică, nu va ninge și nu va ploua. „Vremea se răcește de duminică, însă nu vor mai fi precipitații. Vântul va începe să bată, iar în zonele submontane va sufla cu o viteză de 55 km/h. Până în data de 4 decembrie nu vor mai fi precipitații”, au precizat meteorologii sibienii.