Sute de kilograme de legume și fructe donate de Crucea Roșie pentru copiii nevoiași din Sibiu (foto)

În cadrul campaniei naționale „Săptămâna fructelor și legumelor donate” cadrele didactice din Grădinița cu program prelungit Nr. 22 Sibiu au mobilizat copiii și părinții acestora, reușind să strângă împreună 440 kg de fructe și 300 kg de legume.

O echipă formată din copii, părinți și cadre didactice, împreună cu voluntarii noștri au ajuns la peste 50 de copilași vulnerabili din municipiul nostru.

Prima oprire a Microbuzului faptelor bune a fost la copii care frecventează afterschoolul social Sura Dă Aripi de la Șura Culturală Gușterița. Fiecare întâlnire cu copilași din Gușterița e un motiv de bucurie.

Microbuzul faptelor bune, încărcat cu fructe și legume, a pornit apoi către Turnișor unde a făcut un popas la After School-ul din cadrul Bisericii Turnișor și apoi la Asociatia WeHelp Sibiu.

„Mulțumim mult tuturor celor care au făcut posibilă această campanie, în special doamnei Lăcrămioara Teodorescu, IRON WOMAN a noastră, a sibienilor, dar și voluntarei noastre implicate!” transmit aceștia.

Sute de kilograme de legume și fructe donate de Crucea Roșie pentru copiii nevoiași din Sibiu (foto) Sute de kilograme de legume și fructe donate de Crucea Roșie pentru copiii nevoiași din Sibiu (foto) Sute de kilograme de legume și fructe donate de Crucea Roșie pentru copiii nevoiași din Sibiu (foto) Sute de kilograme de legume și fructe donate de Crucea Roșie pentru copiii nevoiași din Sibiu (foto)

Ultima oră