Efect după Alegerile Prezidențiale: a scăzut Bursa și au crescut dobânzile

Șocurile nu sunt bune pentru economie, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Turismului și Antreprenoriatului, Radu Ștefan Oprea. Acesta a spus că a văzut cum a scăzut Bursa de Valori București și cum au crescut dobânzile.

Întrebat, după ședința de Guvern de miercuri, ce s-ar întâmpla dacă s-ar decide că primul tur al scrutinului prezidențial a fost fraudat și alegerile ar trebui să fie reorganizate, Oprea a vorbit despre șocul resimțit în economie după aflarea rezultatului.

„Eu am văzut impactul în economie, am văzut impactul pe burse al rezultatului alegerilor. Am văzut că a scăzut Bursa de Valori de la București, că am avut impact și pe creșterea dobânzilor. Lucrurile în economie nu sunt bune din acest punct de vedere. Șocurile nu sunt bune”, a spus Oprea.

Întrebat, în continuare, care ar fi impactul reorganizării, Oprea s spus că „sunt scenarii contrafactuale. Zilele, orele imediat următoare ne vor da răspunsul”.

Ultima oră