Rezultate alegeri prezidențiale - SCURT-CIRCUIT POLITIC: Călin Georgescu și Elena Lasconi în turul 2. Marcel Ciolacu scos din joc (UPDATE)

Rezultate șocante pentru partidele politice în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, contrar tuturor exit-poll-urilor prezentate de televiziuni la inchiderea urnelor.

Călin Georgescu, candidatul independent, a produs o surpriză uriașă, surclasându-l pe Marcel Ciolacu, liderul PSD, și clasându-se pe primul loc cu un scor neașteptat. Alături de el în turul al doilea intră Elena Lasconi, președintele USR, care l-a depășit pe Ciolacu după numărarea voturilor din capitală și diaspora.

Elena Lasconi are, după ce toate procesele verbale au fost urcate în sistem, cu 2.742 mai multe decât Marcel Ciolacu.

Călin Georgescu are 2.120.404 de voturi – 22,94%,

Elena Lasconi are 1.772.503 – 19,18%,

Marcel Ciolacu – 1.769.761 – 19,15%.

Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD și a precizat că nu va contesta rezultatele.Rezultate alegeri prezidențiale - SCURT-CIRCUIT POLITIC: Călin Georgescu și Elena Lasconi în turul 2. Marcel Ciolacu scos din joc (UPDATE)

ȘTIREA INIȚIALĂ

CITEȘTE ȘI: Călin Georgescu a câștigat în județul Sibiu. Lasconi pe primul loc în municipiul reședință de județ

Alegerile prezidențiale din 2024 au luat o turnură spectaculoasă după centralizarea a peste 99% din voturi. Rezultatele preliminare arată că Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat primul tur cu 22,9%, în timp ce Elena Lasconi, liderul USR s-a clasat pe locul al doilea cu 19,16%. Marcel Ciolacu, care era considerat favorit, a obținut doar 19,16%, marcând astfel un eșec major pentru PSD. Candidatul PNL, Nicolae Ciucă s-a clasat pe locul 5, după candidatul AUR, George Simion.

Această răsturnare de situație reflectă nemulțumirea electoratului față de partidele tradiționale și o dorință clară de schimbare. Georgescu, un nume aproape necunoscut la începutul campaniei, a captat un val de susținere atât în rândul electoratului urban, cât și al diasporei prin discursul său anti-sistem, viralizat în mediul online, în special pe Tik-Tok. Elena Lasconi, fost jurnalist și primar apreciat, a câștigat voturile celor care caută lideri pragmatici, orientați către comunitate.

VEZI ȘI: Cine este Călin Georgescu, candidatul care a fost votat masiv de români la Alegerile Prezidențiale

În județul Sibiu, rezultatul a fost la fel ca la nivel național, Georgescu clasându-se pe locul 1 în județ, urmat de Elena Lasconi. Călin Georgescu a primit 26% de voturi, iar Lasconi 23,58 % de voturi acordate de locuitorii din județul Sibiu. 

 

Ultima oră