Ilie Bolojan preia conducerea PNL. ”O susținem pe Elena Lasconi în turul 2”

Orădeanul Ilie Bolojan a acceptat, luni seara, să conducă PNL. Acestai a nominalizat alături de el 5 persoane printre care și primarul Clujului, Emil Boc.

Ilie Bolojan a anunțat printre altele că Partidul Național Liberal o va susține pe Elena Lasconi în turul 2 al Alegerilor Prezidențiale, acest sprijin urmând să vină necondiționat.

„Suntem la finalul acestei ședințe a conducerii PNL, într-o situație dificilă pentru Partidul Național Liberal și o situație de cumpănă pentru democrația din România. În urma unor alegeri prezidențiale, un prim tur, în care, indiferent de influențele, de lucrurile care sunt neclare, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și Partidul Național Liberal a învățat această lecție”, a declatrat ILie Bolojan.

În această situație, conducerea PNL, respectiv Nicolae Ciucă, cei 4 primi vicepreședinți și secretarul general au demisionat.

„La solicitarea colegilor, am acceptat să preiau această situație dificilă în calitate de președinte al Partidului Național Liberal, împreună cu colegii pe care i-am propus, în cele patru poziții de prim-vicepreședinți, și în poziția de secretar general. Sunt aici, alături de mine, domnul primar Emil Boc, domnul Adrian Veștea, care va fi secretar general, domnul primar Ciprian Ciucu, de la sectorul 6, domnul Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, și domnul Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, în așa fel încât zonele României să fie reprezentate, iar organizațiile și oamenii noștri performanți să se regăsească în conducerea partidului”, a declarat Bolojan.

Acesta a spus că, în zilele următoare, PNL va comunica corect cu românii toate angajamentele PNL: „Pentru alegerile parlamentare vor fi lucruri pe care, dacă românii ne vor acorda creditul lor, le vom respecta. Nu vom face niciun fel de angajament care nu are acoperire”.

PNL susține candidatura Elenei Lasconi

„Vom susține direcția pro-europeană a României și politicile de centru-dreapta. În acest sens, am luat o decizie astăzi, ca pentru alegerile prezidențiale, pentru turul al doilea, în situația celor doi competitori, Partidul Național Liberal să susțină, fără niciun fel de negociere, candidatura doamnei Elena Lasconi, varianta pro-europeană, iar Partidul Național Liberal este promotorul acestei direcții”, a anunțat noul lider liberal.

De asemenea, în perioada următoare, liberalii vor prezenta politicile publice pe care le are PNL și pe care, dacă va primi votul românilor, le va susține din Parlament.

„Eficiența statului pentru a reduce risipa, politici publice care să permită dezvoltarea comunităților locale prin descentralizare, prin programe de susținere pentru aleșii locali, pentru că țara nu se schimbă doar din București, ci din fiecare localitate, politici care să susțină statul de drept, un sistem de justiție independent și politici care țin de echitate, de meritocrație, de reguli care să genereze comportamente corecte în societate”, a detaliat Bolojan.

Ultima oră