Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a votat în jurul orei 09:00 la secția amenajată în cadrul unei unități de învățământ din cartierul Lupeni.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a venit la secția de votare amenajată la Școala Gimnazială nr. 8 de pe strada Lupeni în jurul orei 09:00. Fodor a declarat că nu a fost hotărâtă de la bun început cu cine va vota, însă a urmărit cu atenție campania electorală, dezbaterile și discursurile candidaților și speră că a ales înțelept.
„Este extrem de important, astăzi se decide cine va intra în turul 2. Dacă stăm azi acasă, peste două săptămâni să nu ne mirăm că nu iese cine ne dorim. Fiecare să voteze după cum consideră, după așteptările pe care le are de la viitorul președinte. (…) Eu cred că am făcut alegerea bună, am urmărit foarte atent această campanie electorală, m-am uitat la dezbateri, m-am documentat foarte mult asupra candidaților. Dacă în alegerile prezidențiale de până acum știam dinainte de a începe campania electorală exact cu cine voi vota, de data asta am avut trei opțiuni și era foarte greu să iau o decizie. Din motivul ăsta am urmărit mult mai mult ce spune media, ce spun candidații, ce spune gestica lor, privirea, și am luat decizia cea mai înțeleaptă”, a spus Astrid Fodor după ce a votat.
Citește și: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Informații în timp real