Secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din România s-au deschis la ora 07:00. De asemenea, la aceeași oră s-a reluat și votul în străinătate. În județul Sibiu sunt 381 de secții de votare.
Ora 14:00 – Sibiul, printre județele codașe
Prezența la vot în județul Sibiu nu depășea 23 la sută la ora 14. Suntem printre județele codașe în ceea ce privește prezența la urne. Cei mai mulți alegători care și-au exprimat votul sunt din mediul urban. (DETALII AICI)
Ora 12:00 – Echert: „Scorul e strâns pentru locul 2”
Adrian Echert, candidat USR pentru Camera Deputaților, a declarat după vot că scorul este strâns pentru locul al doilea la alegerile prezidențiale, îndemnându-i pe sibieni să vină la urne.
Ora 11:55 – Peste 45.000 de sibieni au votat
Peste 45.000 de sibieni au mers la vot, duminică, până la orele prânzului. Cei mai mulți dintre ei, peste 32.000 sunt din mediul urban. Pe listele suplimentare au votat peste 6.000 de persoane.
Ora 11:31 – Alegătoare amendată
O persoană a fost amendată, duminică, după ce și-a fotografiat buletinul de vot. Alegătorul a fost sancționat cu 1.000 lei. (Detalii AICI)
Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Sibiu, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral.
Ora 11:30 – Ruxandra Cibu Deaconu a mers cu toată familia la vot
Ruxandra Cibu Deaconu, liderul filialei județene a USR Sibiu, a mers la vot la ora 11:30, însoțită de soțul și cei doi copii ai lor. Ea a spus că a votat pentru o țară democratică.
Ora 11:02 – Ministrul Culturii a votat la Sibiu
Raluca Turcan, ministrul Culturii, a votat în jurul orei 11:00 la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. „Cred că astăzi este ziua în care puterea este în mâinile oamenilor și democrația se trăiește din plin”, a spus Raluca Turcan.
Ora 11:00 – Elena Lasconi a dus „prăjituri fără blat” la secția de votare
Elena Lasconi, candidata USR la Președinția României, a votat pentru „o țară în care să funcționeze instituțiile statului, o țară în care să ai parte de o școală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fii tratat”. Ea a adus la secție „prăjituri fără blat” și ceai.
Ora 10:30 – Liderul PSD Sibiu a votat
Bogdan Trif, liderul PSD Sibiu, a votat „cu un om care știe să unească oameni, să adune oameni, cu un om care a demonstrat că este un lider, că știe să conducă” și cu un om care „a avut grijă de seniorii României”.
Ora 10:00 – Președintele Klaus Iohannis a refuzat să facă declarații
Președintele Klaus Iohannis a votat duminică, la ora 10:00, la un liceu din Capitală. El a refuzat să facă declarații la ieșirea din secția de vot.
Ora 09:30 – Constantin Șovăială a votat la Șelimbăr
Președintele Forța Dreptei Sibiu, deputatul Constantin Șovăială, a votat duminică, în jurul orei 09:30, la Șelimbăr. (Detalii, AICI)
Ora 08:55 – Primarul Sibiului a fost la vot
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a mers la vot cu puțin timp înainte de ora 09:00, la secția amenajată la Școala nr. 8 din cartierul Lupeni. Fodor spune că nu a fost hotărâtă de la bun început cu cine va vota, însă a urmărit cu atenție campania electorală, dezbaterile și discursurile candidaților și speră că a ales înțelept. (Declarația completă, AICI)
Ora 08:30 – Amenzi pentru propagandă electorală
Polițiștii, jandarmii și pompierii se află, duminică, în zona secțiilor de votare din județul Sibiu pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță și legalitate a alegerilor prezidențiale. S-au împărțit deja câteva amenzi și avertismente pentru incidente electorale. (Detalii, AICI)
Ora 08:00 – Prezența la urne de aproape 1%
Prezența la urne, în județul Sibiu, la ora 08:00, era de aproape 1%. Peste 3.700 de sibieni au mers la vot până la această oră.
Ora 07:45 – Primii alegători din Sibiu speră la un trai mai bun
Primii alegători din municipiul Sibiu speră la un trai mai bun și își doresc ca tinerii să nu mai plece din țară. Au ales „președintele cel bun” și îi îndeamnă pe oameni să meargă la urne.
Citește și: Primii sibieni la vot: „Până acum a fost vai de noi”
Ora 07:00 – S-au deschis secțiile de votare
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că pe teritoriul României sunt amenajate 18.968 de secții de votare pentru alegerile prezidențiale. De asemenea, în străinătate sunt 950 de secții de votare. În județul Sibiu au fost amenajate 381 de secții de votare. Sibienii vor putea vota până la ora 21:00.
Unde votează sibienii
Sibienii pot afla care este secția la care au fost arondați pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Tot ce trebuie să facă este să introducă CNP-ul și numele de familie și li se va indica secția de votare, stabilită în funcție de adresa de domiciliu sau reședință.
La alegerile prezidențiale, românii pot vota în orice secție din România dacă nu se află în localitatea de domiciliu, ei fiind înscriși pe listele suplimentare. Peste 18 milioane de români din țară sunt așteptați duminică la urne.
Ora de Sibiu va oferi informații despre alegerile prezidențiale și despre prezența la vot în județ pe tot parcursul zilei.