Adrian Echert, candidat USR la Camera Deputaților, a votat, duminică, pentru Președinția României, un om activ, care a muncit pentru tot ce are. El i-a îndemnat pe sibieni să iasă la vot.
Adrian Echert a venit la vot însoțit de soție și copii. El a declarat că a votat un om care a muncit pentru tot ce are. De asemenea, Echert a spus că acesta este un vot „util”, în contextul în care scorul este strâns pentru locul doi.
„Am votat cu un președinte care va fi activ, care vine dintre noi românii, care a muncit pentru tot ce a avut și a ajuns unde este prin propria muncă. N-a fost numit de nimeni în nicio funcție. Un președinte de care eu sunt convins că, atunci când va face o numire politică, dacă va fi necesar, o va face onest. Am votat și cp este un vot util de această dată, un vot anti-extremism, un vot anti-trecut, un vot pentru viitor. Am încredere că vor face mulți români acest lucru. Avem informații încă de ieri că va fi un rezultat foarte strâns pentru locul doi. Orice vot contează. Acesta e mesajul meu, ieșiți la vot, vremea e frumoasă, durează 5 minute. Chiar orice vot contează și va face diferența astăzi. E un sport foarte strâns din ce știm noi”, a spus Adrian Echert, candidat USR Sibiu la Camera Deputaților.