Mesaj important de la Poliția Sibiu pentru șoferi după dezastrul făcut de vânt pe autostradă și drumurile din județ

IPJ Sibiu a remis vineri dimineață o informare adresată șoferilor, după de vântul puternic a făcut ravagii pe mai multe drumuri din județ (DETALII AICI), iar autostrada Sibiu – Boița a fost închisă (detalii aici).

Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!

Vă sfătuim să adoptați o manieră prudentă de conducere şi să adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Informații utile și oportune privind restricțiile de trafic cauzate de evenimentele rutiere sau de efectele manifestărilor meteorologice pot fi accesate pe site-ul Poliției Române – https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Ultima oră