Yoghinul urban al Sibiului. Un om al străzii face spectacol în fața Gării (video)

Sibiul nu încetează să-și surprindă locuitorii și turiștii, iar de această dată, scena principală a fost chiar în fața Gării din Sibiu. Un om al străzii, cu o flexibilitate demnă de invidiat, a transformat o dimineață obișnuită într-un spectacol stradal memorabil. Trecătorii, grăbiți să prindă un tren sau un autobuz, au fost întâmpinați de un „yoghin” improvizat.

Yoghinul urban al Sibiului. Un om al străzii face spectacol în fața Gării (video)
video
play-sharp-fill

În fața Gării din Sibiu, trecătorii au fost martorii unui moment unic: un bărbat fără adăpost, îmbrăcat în haine largi, executa o postură acrobatică ce ar putea fi inclusă fără probleme într-un manual de yoga. Cu capul în jos, sprijinindu-se în mâini și folosind stâlpul semnului de circulaţie pentru echilibru, acesta a transformat spațiul public într-o adevărată scenă de spectacol.

Imediat după ce scena a fost observată, doi sibieni nu au ezitat să filmeze momentul și să îl posteze pe TikTok. Momentele postate de Raul Munteanu şi Silvia, au devenit un adevărat fenomen online, cu mii de vizualizări adunate într-un timp record. Comentariile nu au întârziat să apară, iar internauții au fost rapid cuceriți de originalitatea momentului.

video
play-sharp-fill

„Eu care credeam că e statuie!” a spus Dănuţ într-un comentariu, surprins de flexibilitatea bărbatului. Alți utilizatori au glumit pe seama atmosferei unice create de acest moment. „Acum cine mă mai crede pe mine, când le zic că e super să mergi în concediu la Sibiu, că oamenii au altă mentalitate acolo și sunt mai avansați?” a comentat Betty.

Ultima oră