Șantierul autostrăzii Sibiu - Pitești: S-a turnat betonul structurii de rezistență la tunelul Daniela (video)

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat marți că s-a realizat o etapă importantă în construirea Autostrăzii Sibiu – Pitești, respectiv turnarea betonului final al structurii de rezistență pe primul tronson al Tunelului Daniela. Această realizare face parte din Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș și reprezintă un pas esențial în dezvoltarea primului tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză.

Șantierul autostrăzii Sibiu - Pitești: S-a turnat betonul structurii de rezistență la tunelul Daniela (video)

„Noaptea trecută, am trecut la o nouă etapă în construcția Tunelului Daniela, unde am finalizat turnarea betonului pe primul tronson de 12,5 metri”, a declarat secretarul de stat. De asemenea, a subliniat că s-a depășit pragul de 2000 metri de tunel forat din totalul de 2692 metri ai celor două tuneluri, Daniela și Alina. La Tunelul Daniela au fost forați 1088 metri, iar la Tunelul Alina 928 metri, relatează portalul de știri economica.net

Lucrările continuă pe această secțiune de autostradă, antreprenorul având mobilizate 650 de persoane și 210 utilaje. Până acum, s-au realizat 1.290.000 mc de excavații din totalul de 1.700.000 mc, iar lucrările de umpluturi și consolidări sunt în plină desfășurare. Pe Secțiunea 4, de aproximativ 10 km, vor fi realizate 13 lucrări de artă, inclusiv poduri, pasaje și viaducte, cel mai mare viaduct având o lungime de 630 de metri.

Autostrada Sibiu – Pitești, cu o lungime totală de 122 de kilometri, face parte din Coridorul de Transport Pan-european nr. IV și va conecta centrul și vestul României la rețeaua europeană de autostrăzi.

Ultima oră