UPDATE
Conform purtătorului de cuvânt IPJ Sibiu, Elena Welter, este vorba despre o tamponare produsă pe DN 14, la ieșirea din localitatea Slimnic spre Sibiu.
,,Din primele verificări efectuate a rezultat că șoferul unei autocisterne conduse spre Sibiu a intrat în coliziune cu un autocar condus în fața sa, pe care l-a proiectat ușor pe sensul opus, unde a acroșat un autoturism.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În autocar se aflau aproximativ 20 de adulți, care au fost preluați de un alt mijloc de transport.
Cisterna nu era încărcată, de obicei transportând combustibil. În zona s-a circulat îngreunat o perioadă scurtă de timp.”
ŞTIRE INIŢIALĂ
Un accident rutier a avut loc pe data de 19 noiembrie, la ora 14:20, în localitatea Slimnic, pe drumul național DN14.
Coliziunea a implicat o mașină mică, un autocar cu pasageri și o cisternă, iar evenimentul a provocat aglomerație pe șoseaua ce leagă Sibiu de Mediaș, dar și temeri în rândul celor care au fost martori la accident.