Alexandru Curtean a obținut vineri primul său succes ca antrenor, după ce echipa sa, ACS Mediaș s-a impus cu 2-1 în disputa cu Avântul Reghin.
Medieșenii au câștigat vineri pe Stadionul ”8 Mai”, 2-1 (0-0) cu Avântul Reghin, în etapa a 12-a a Seriei 7 din Liga 3. Golurile echipei de pe malul Târnavei Mari au fost reușite de Cristi Pajco în minutul 53 și respectiv Andrei Vîlea în minutul 67. Cu 23 de puncte din 12 jocuri, noua echipă a Mediașului este pe locul 4 în Seria 7, în grafic pentru a intra în play-off.
”Am fost mulțumit de băieți, la pauză le-am zis că nu am ce să le reproșez. Ne-a lipsit ceva pentru finalizare, am încercat, am produs, am jucat, am încercat și norocul a fost de partea noastră. La primul gol a fost deviat, Pajco a avut o reacție excelentă, golul doi o execuție fantastică. Premergător golului oaspeților, am mai avut o situație la fel, trece mingea prin fața porții, stăm și suferim în loc să fim mai liniștiți pe final. Ne-am deblocat, aveam nevoie de victorie, cred că putem să avem o săptămână și mai liniștită, dar avem un meci important etapa viitoare. A fost o săptămână fantastică, nu contează nimic dacă nu se termină cu o victorie, sper ă putem ține ritmul, să ne pregătim la fel de mine. Sper să aratăm și mai bine” a declarat antrenorul Alexandru Curtean. Acesta a preluat banca tehnică a echipei în urmă cu două săptămâni, după plecarea lui Cosmin Vâtcă.
Atacantul Cristi Pajco este bucuros că s-a lipit la gol, după o perioadă de secetă. ”A venit victoria mult dorită, am fost foarte bine, am dominat clar partida, dar venum după o serie de rezultate negative, au fost adversari mai slabi cotați și nu am reușit să îi batem. Ne-am mobilizat foarte bine, totul e pe un drum bun. Mă bucur mult că am marcat, îmi doream să înscriu din nou, sper să am multe realizări” a declarat și vârful de atac al medieșenilor.
Pentru ACS Mediaș urmează un joc în deplasare cu ACSM Codlea.