Campanie Apă Canal. Cum pot evita sibienii să li se inunde subsolurile când plouă torențial

Ploile pot aduce o multitudine de neplăceri. Inundarea subsolurilor, din cauza cedării instalațiilor de apă și canalizare, poate fi una dintre acestea. În acest context, Apă Canal Sibiu lansează o nouă campanie menită să reamintească utilizatorilor importanța întreținerii și verificării periodice a sistemelor de protecție instalate în subsoluri, dar și a respectării măsurilor de prevenire a inundațiilor.

În teren, unul dintre cele mai utilizate dispozitive pentru protejarea subsolurilor este clapeta de sens. De ce nu este eficientă? 

Clapetele de sens devin de multe ori inutile, mai ales dacă nu sunt verificate și curățate frecvent. 

Campanie Apă Canal. Cum pot evita sibienii să li se inunde subsolurile când plouă torențial

„Resturile și murdăria acumulate împiedică închiderea completă a clapetelor, ceea ce poate duce la pătrunderea apei în subsoluri. De asemenea, clapetele de sens au limite în fața ploilor intense, când nu pot reacționa suficient de rapid la schimbările bruște de debit. Apă Canal Sibiu recomandă proprietarilor sau administrațiilor clădirilor să efectueze verificări periodice și să asigure o întreținere adecvată a acestor echipamente. Este important de menționat că responsabilitatea întreținerii revine proprietarului care le-a instalat, iar acestea nu oferă protecție completă în situații de precipitații abundente”, spune Ing. Ciprian Răvar, Apă Canal Sibiu

Pompele cu tocător – o soluție superioară 

Pentru o protecție sporită împotriva inundațiilor, specialiștii Apă Canal Sibiu sugerează utilizarea în subsoluri a pompelor cu tocător. 

Campanie Apă Canal. Cum pot evita sibienii să li se inunde subsolurile când plouă torențial

De asemenea, se va realiza o separare a instalațiilor de canalizare care deservesc subsolul, de celelalte instalații de canalizare ale imobilului, evitând astfel inundarea în cazul în care canalizarea stradală se umple și intră sub presiune.

Pompele cu tocător sunt capabile să gestioneze solidele mici care ar putea bloca sistemele de drenaj și să evacueze apa acumulată rapid, asigurând o funcționare eficientă și de lungă durată. În plus, majoritatea acestor echipamente necesită puțină întreținere și pot fi adaptate specificului fiecărui subsol. 

Totuși, montarea pompelor cu tocător trebuie să fie realizată conform reglementărilor în vigoare.

În cazurile în care subsolurile sunt echipate cu instalații sanitare, este crucial ca acestea să fie racordate la rețeaua de canalizare publică, doar cu respectarea măsurilor speciale anti-refulare, pentru a preveni riscul de inundații.

Utilizarea greșită a canalizării poate duce la inundarea subsolurilor 

Obiecte precum șervețele umede, scutece, resturi alimentare și uleiuri uzate cauzează blocaje grave în canalizări. În ciuda tuturor atenționărilor, ele continuă să ajungă în sistemele de canalizare, deși locul lor este la coșul de gunoi.

Campanie Apă Canal. Cum pot evita sibienii să li se inunde subsolurile când plouă torențial

Abia în cazul unor ploi puternice utilizatorii văd care sunt urmările folosirii greșite a canalizării, atunci când apar refulări ale apei murdare în subsoluri. 

„Cele mai mari probleme, într-o zi obișnuită, le avem în zonele de blocuri cu lucrurile aruncate de oameni în canalizare. Mă refer în special la obiectele care nu au ce căuta acolo: pamperși, șervețele umede, măruntaie de animale, ulei… Uleiul și grăsimile arse reprezintă o mare problemă pentru că oamenii le aruncă în canalizare, în contact cu apa rece se întăresc și formează un dop de grăsime foarte greu de înlăturat. De asemenea, cred că cele mai mari probleme le avem cu șervețele umede, sunt compuse din fibre dure care se agață și blochează tot. Pe urmă, la o ploaie mai puternică, se înfundă și refulează. Dacă nu vrem neplăceri, trebuie să înțelegem că un sistem de canalizare nu este un coș de gunoi!”, spune Ing. Ciprian Răvar, Apă Canal Sibiu

Informații suplimentare și consultanță tehnică pentru o instalare corectă 

Apă Canal Sibiu este dedicată susținerii siguranței și confortului abonaților săi și încurajează utilizatorii să ia măsuri preventive pentru protejarea subsolurilor împotriva inundațiilor. Cea mai bună zi pentru verificarea acestora a fost ieri. A doua cea mai bună zi este AZI.

Echipa noastră oferă consultanță tehnică și recomandă respectarea cu strictețe a reglementărilor legale pentru un mediu sigur și curat.

Pentru informații suplimentare, întrebări legate de responsabilitatea întreținerii instalațiilor și detalii despre proiectele și investițiile noastre, vă invităm să accesați website-ul Apă Canal Sibiu sau să apelați call center-ul nostru la 0269962 (L-V, 07:00 – 19:00). 

Totodată, Apă Canal Sibiu îi invită pe toți abonații săi să descarce gratuit Ghidul utilizatorului care explică cum trebuie folosite serviciile de apă și canalizare pentru a evita neplăcerile (https://www.apacansb.ro/wp-content/uploads/2022/02/apa-canal-pliant-ghidul-utilizatorului-1.pdf)

Ultima oră