Cum va fi vremea până la începutul lunii decembrie

Vremea va fi schimbătoare în România până aproape de mijlocul lunii decembrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, perioadele cu frig vor alterna cu zile cu temperaturi mai mari decât mediile normale la începutul iernii. De asemenea, în unele zone vor fi precipitații.

Potrivit ANM, în săptămâna 11– 18 noiembrie valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în cele nordice, centrale și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, notează Mediafax.

În săptămâna 18 – 25 noiembrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

În săptămâna 2 – 9 decembrie mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, a precizat ANM.

Ultima oră