Black Friday la Shopping City Sibiu: reduceri și premii garantate

Shopping City Sibiu dă startul sezonului de reduceri prin campania de Black Friday, aducând nu doar prețuri speciale la o gamă largă de produse, ci și premii, alături de surprize atractive.

Între 8 și 28 noiembrie, vizitatorii centrului comercial pot profita de cele mai mari reduceri ale anului, de la tehnologie și electrocasnice până la fashion, frumusețe și home & deco. În plus, pot câștiga premii prin aplicația SPOT, inclusiv carduri cadou și electrocasnice de top.

În această ediție de Black Friday, Shopping City Sibiu propune o selecție diversificată de reduceri, precum:

  • Tehnologie și electrocasnice – Oferte la televizoare, laptopuri, telefoane și alte gadgeturi în trending;
  • Fashion – Promoții atractive la articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii din colecțiile actuale;
  • Frumusețe – Prețuri speciale la cosmetice și parfumuri premium;
  • Home & Deco – Oferte avantajoase la mobilier, decorațiuni și produse destinate amenajării locuinței.

Anul acesta, Black Friday vine la Shopping City Sibiu cu două mecanisme de câștig. Toți clienții care descarcă aplicația SPOT în perioada campaniei primesc garantat un puzzle cu mascota Patrocle, disponibil la Info Point, în limita stocului disponibil.

De asemenea, clienții care efectuează achiziții în valoare de minimum 300 de lei pe un singur bon fiscal și îl scanează în secțiunea “Răzuiește și Câștigă” din aplicația SPOT, primesc un card cadou de 30 de lei, în limita stocului disponibil. În plus, aceștia sunt înscriși automat în tombola campaniei, având șansa de a câștiga unul dintre cele trei electrocasnice performante: un aspirator Dyson, un robot de bucătărie Gorenje și un espressor manual Delonghi, cu design vintage.

Mai multe detalii despre magazinele din cadrul Shopping City Sibiu pot fi găsite pe site-ul oficial, precum și pe paginile de Instagram și Facebook.

Black Friday la Shopping City Sibiu: reduceri și premii garantate

Ultima oră