Tânără tâlhărită pe stradă la Sibiu de față cu iubitul ei. Poliția a prins infractorul în timp record
foto: arhivă

O sibiancă a fost amenințată cu un cuțit de un individ care a abordat-o pe stradă și i-a furat telefonul mobil. Polițiștii au reușit să îl prindă pe hoț în scurt timp, el fiind reținut.

Miercuri seara, în jurul orei 22:35, prin apel la 112, un sibian a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un bărbat necunoscut a amenințat-o pe prietena sa și i-a furat telefonul mobil.

Furtul a avut loc în aceeași seară. Individul i-a oprit pe cei doi tineri pe strada Bagdazar, i-a întrebat dacă le poate folosi telefonul mobil pentru un apel, iar fiindcă aceștia au refuzat, el a amenințat-o pe fată cu un cuțit.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, la aceeași dată, în jurul orei 22.30, în timp ce apelantul se afla, împreună cu o prietenă, o sibiancă de 19 ani, pe strada Dr. Dumitru Bagdazar din municipiul Sibiu, au fost abordați de către un bărbat necunoscut care le-ar fi solicitat un telefon mobil pentru a efectua un apel. În urma refuzului celor doi de a-i oferi un telefon, bărbatul ar fi scos din buzunar un cuțit cu care ar fi amenințat-o pe tânără, smulgându-i telefonul pe care aceasta îl avea în mână. Ulterior, bărbatul a fugit”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La foarte scurt timp din momentul sesizării, polițiștii l-au prins pe bărbat în zona căii ferate din apropierea locului faptei, constatând că este vorba despre un localnic din Gura Râului, în vârstă de 37 de ani. De asemenea, telefonul a fost recuperat și predat victimei.

În cauză, la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii persoanei bănuite pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru identificarea și documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

Ultima oră