o anumită categorie de pensionari vor primi o indemnizație specială de la stat

Guvernul României a adoptat, în ședința de joi, o ordonanță de urgență care prevede acordarea unei indemnizații lunare de solidaritate pensionarilor cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat, începând cu 1 ianuarie 2025. Măsura, anunțată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, modifică Legea 448/2006 privind protecția persoanelor cu dizabilități și vizează sprijinirea pensionarilor cu nevoi speciale.

o anumită categorie de pensionari vor primi o indemnizație specială de la stat

Această indemnizație se va calcula pe baza cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, aflată în plată, și va fi ajustată anual în luna ianuarie. Valoarea indemnizației va crește cu procentul de majorare al Indicatorului Social de Referință (ISR) și va include 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, a explicat Mihai Constantin, scrie Antena3.

Pentru pensionarii care obțin calitatea de pensionar după 1 ianuarie 2025, ordonanța introduce un „punct de sprijin”, care se va acorda pe baza stagiului de cotizare contributiv. Pensionarii cu handicap vizual grav și handicap grav vor primi un punct de sprijin pentru fiecare an lucrat în aceste condiții, iar cei cu handicap accentuat vor primi 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an. Fiecare punct va reprezenta 0,125 din valoarea ISR.

Măsuri de incluziune pentru persoanele cu dizabilități

Actul normativ impune angajatorilor obligația de a colabora cu organizațiile reprezentative pentru a facilita angajarea persoanelor cu dizabilități. Această inițiativă urmărește consolidarea incluziunii sociale și sprijinirea celor cu dizabilități în integrarea pe piața muncii.

Noile prestații sociale vor fi administrate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, în colaborare cu Casa Națională de Pensii Publice.

Ultima oră