S-a terminat greva la Boeing. Angajații primesc bonusuri uriașe

Cel mai mare sindicat al companiei Boeing a votat pentru încheierea grevei care a durat aproape două luni, în urma unor negocieri intense cu compania. Muncitorii au obținut o victorie impresionantă: salariile vor crește cu 43% în următorii patru ani, iar fiecare angajat va primi un bonus imediat de 12.000 de dolari.

Aproximativ 33.000 de angajați, majoritatea din zona Seattle, unde se construiesc avioanele comerciale Boeing, au intrat în grevă pe 13 septembrie, respingând două oferte anterioare ale companiei, pe care le-au considerat insuficiente. „Ați fost puternici, ați stat drepți și ați câștigat. Aceasta este o victorie”, a declarat Jon Holden, președintele sindicatului mecanicilor, scrie Mediafax.

Impactul grevei asupra Boeing a fost devastator, compania raportând pierderi de cel puțin 5,5 miliarde de dolari în primele șase săptămâni, iar efectul total asupra întregului lanț de furnizori depășind 9,6 miliarde de dolari. Pe lângă creșterea salarială, muncitorii vor beneficia și de îmbunătățiri la pensii, precum și de promisiunea că următorul model de avion Boeing va fi construit în regiunea Seattle, salariul mediu anual urmând să ajungă la 119.000 de dolari, comparativ cu 76.000 de dolari în prezent.

În ciuda acestei victorii, Boeing se confruntă cu provocări majore, anunțând recent concedierea a 17.000 de angajați, ceea ce reprezintă 10% din forța de muncă globală, și raportând pierderi de peste 6,1 miliarde de dolari în ultimul trimestru. Angajații pot reveni la muncă începând de miercuri, având termen limită până pe 12 noiembrie.

Ultima oră