Mircea Orlățan a preluat marți mandatul. Noul primar al Cisnădiei se aliază cu PSD: „Am rezonat cel mai bine”

Mircea Orlățan, noul primar al orașului Cisnădie, își preia marți mandatul. Acesta l-a învins pe Gheorghe Huja la alegerile din iunie. Chiar dacă a fost principalul lui contracandidat, Orlățan nu a exclus o alianță cu PNL în Consiliul Local. 

Mircea Orlățan a preluat marți mandatul. Noul primar al Cisnădiei se aliază cu PSD: „Am rezonat cel mai bine”

UPDATE

Mircea Orlățan a declarat, după depunerea jurământului, că a rezonat cel mai bine cu PSD, alături de care a lucrat deja la câteva proiecte pe care să le pună în practică în acest mandat.

„Noi am discutat cu toate forțele politice care sunt reprezentate în Consiliul Local Cisnădie. Discuțiile au fost aprofundate cu anumite partide, suntem în regulă, ne-am armonizat chiar câteva proiecte, am făcut un plan de bătaie. Așteptăm să își cristalizeze opiniile și direcția și celelalte partide și vom porni cu toate motoarele înainte. Vom vedea și propunerea de viceprimar și ne vom decide asupra opțiunii. Până în momentul acesta, cel mai bine am rezonat cu Partidul Social Democrat (PSD), care este un partid constructiv, puternic și ne-am și armonizat proiectele”, a spus noul primar al orașului Cisnădie.

Mircea Orlățan a preluat marți mandatul. Noul primar al Cisnădiei se aliază cu PSD: „Am rezonat cel mai bine”

ȘTIREA INIȚIALĂ

Gheorghe Huja a fost detronat de Mircea Orlățan, care preia noul mandat marți, de la ora 12:00. (Detalii, AICI). Noul primar al orașului Cisnădie va depune jurământul, împreună cu noii consilieri locali, în prezența reprezentanților Prefecturii Sibiu. 

Odată constituit Consiliul Local, se vor forma și alianțele politice pentru crearea unei majorități. Mircea Orlățan spune că a purtat discuții cu toate formațiunile, însă alianțele se vor vedea la votul proiectelor. „Am avut discuții cu toate partidele. Inclusiv cu PNL am discutat (n.r.: pentru formarea unor alianțe). Alianțele se vor concretiza la vot, vom vedea”, a spus Mircea Orlățan. 

Fostul primar Gheorghe Huja a anunțat ferm că nu își dorește să ocupe funcția de viceprimar. Sursele Ora de Sibiu au confirmat însă că PNL ar fi negociat cu celelalte formațiuni, cu excepția USR, pentru formarea unei majorități în Consiliul Local Cisnădie. „Una este să încerci, alta este să reușești”, a spus Orlățan despre planurile lui Huja. 

Citește și: Gheorghe Huja, marele absent de la ședința de constituire a Consiliului Local Cisnădie. De ce a lipsit fostul primar

Ultima oră