doi răniți pe dn1 după ce o mașină s-a răsturnat la cristian
foto: arhivă

Un accident grav a avut loc în această dimineață pe DN1, în localitatea Cristian. Două persoane au fost transportate la spital.

doi răniți pe dn1 după ce o mașină s-a răsturnat la cristian

O mașină s-a răsturnat la Cristian, pe DN1. „Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 1, în localitatea Cristian. În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un cetățean străin, în vârstă de 72 de ani, din cauze care se vor stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a pasagerei, o sibiancă în vârstă de 50 de ani, ambii fiind transportați la spital conștienți. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui eveniment”, a transmis IPJ Sibiu.

Pompierii sibieni au intervenit cu un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și cu ⁠un echipaj SAJ cu medic. „La fața locului au fost găsite două persoane dintre care una încarcerată. S-au efectuat manevre de descarcerare pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani care a suferit un atac de panică, a fost transportată la UPU Sibiu conștientă”, a transmis Marcu Raluca, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

SAJ SIBIU a trimis de urgență un echipaj cu medic în localitatea Cristian. Echipajele SAJ și ISU, sosite la fața locului, au asistat medical două persoane. După ce a fost descarcerat, un bărbat de 72 de ani a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat la UPU Sibiu, el suferind un traumatism de coloană vertebrală. O altă victimă, femeie de 50 de ani a fost transportată la UPU Sibiu de către un echipaj ISU, ea suferind un atac de panică.

 

Ultima oră