Meteorologii au emis sâmbătă dimineața avertizări Cod galben de ceață valabile în localități din județul Sibiu și alte opt județe din țară.
Potrivit ANM, până la ora 9.00 sunt vizate de avertizări zeci de localități din județele Caraș-Severin, Hunedoara și Cluj, realatează Mediafax.
De asemenea, o altă avertizare vizează, până la ora 10.00, localități din Alba, Covasna, Brașov, Mureș, Harghita și Sibiu. În aceste zone se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.