Un sibian susține că aerul este foarte poluat în dimineața de vineri, în cartierul Terezian. Totuși, potrivit raportului Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu, calitatea aerului în zonă este evaluată ca fiind bună spre moderată.
Calitatea aerului în cartierul Terezian și, în general, în zona Sibiului este afectată moderat din cauza faptului că oamenii au început să ardă lemne pentru încălzire, ceea ce duce, ca în fiecare toamnă, la o ușoară creștere a poluării.
Referitor la situația din Terezian, Tiberiu Mitrea de la Aerliber.ro a oferit câteva clarificări despre poluarea atmosferică din zonă. „Poate să fi fost o sursă locală – un foc, o sobă – care să nu fi fost detectată de senzorul nostru. Calitatea aerului este moderată deoarece oamenii au început să ardă lemne, având în vedere că temperaturile au scăzut. În general, calitatea aerului este bună spre foarte bună. Totuși, poate apărea o poluare locală. Ar fi ideal să se ardă doar lemne uscate și să se evite arderea lemnelor verzi, a hainelor sau a plasticului. Pe timpul nopții, calitatea aerului tinde să scadă”, a explicat acesta.