Focar de pestă porcină la o fermă din Veștem. Aproape 2.000 de porci vor fi uciși prin gazare

O fermă de porci de la Veștem este în pragul colapsului. Asta pentru că două dintre animalele care sunt crescute acolo au fost găsite moarte. În urma probelor de laborator s-a descoperit că acestea au fost infectate cu virusul pestei porcine africane. În aceste condiții aproape 2.000 de porci vor fi uciși de autorități.

Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din județul Sibiu a aprobat un plan riguros de măsuri pentru controlul Pestei Porcine Africane (PPA) după confirmarea unui focar în exploatația unui operator economic din Veștem. Prefectul Mircea Dorin Crețu, în calitate de președinte al Unității Locale de Decizie, a condus astăzi, 31 octombrie 2024, ședința în cadrul căreia s-au stabilit măsuri stricte pentru limitarea răspândirii virusului și protejarea fermelor din regiune.

Alertarea autorităților a avut loc pe 28 octombrie, când au fost prelevate două seturi de probe de la porci morți din hala nr. 8 a fermei. Probele au fost testate la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (LSVSA) din Sibiu și confirmate pozitiv pentru virusul PPA prin metoda Real Time PCR. Ulterior, pentru reconfirmare, probele au fost trimise la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București, care a emis un buletin de analiză cu rezultat pozitiv pe 29 octombrie.

În momentul confirmării focarului, în exploatația din Veștem se aflau 3.648 de porci destinați sacrificării. Prin coordonarea specialiștilor veterinari și în colaborare cu societatea afectată, s-a decis crearea unor subunități epidemiologice pentru a proteja animalele neafectate din hala 7, care găzduiește aproximativ 1.700 de porci. Astfel, aceasta va fi monitorizată zilnic prin recoltări de probe și examene clinice, iar dacă rezultatele rămân negative timp de două săptămâni, porcii vor putea fi abatorizați sub control veterinar.

În vederea opririi răspândirii bolii, s-a dispus uciderea prin gazare a porcilor din halele 6 și 8, în care se află aproximativ 1.948 de animale. Carcasele vor fi dezinfectate și îngropate împreună cu materialele potențial contaminate, precum furajele și așternuturile. În plus, întreaga exploatație va fi supusă unei dezinfectări riguroase, incluzând vehiculele și utilajele adiacente. Toate dejecțiile din ferme vor fi stocate în lagune speciale și tratate pentru neutralizarea virusului.Focar de pestă porcină la o fermă din Veștem. Aproape 2.000 de porci vor fi uciși prin gazare

Zone de protecție și supraveghere extinse

Pentru a proteja localitățile din apropierea focarului, autoritățile au stabilit o zonă de protecție de minimum 3 kilometri în jurul fermei, incluzând localitățile Veștem, Colonia Tălmaciu și Tălmaciu. De asemenea, o zonă de supraveghere de 10 kilometri a fost instituită pentru a acoperi și localități precum Cisnădie, Mohu, Șelimbăr, Bungard, Avrig, Bradu, Racovița și Tălmăcel. În aceste zone, autoritățile au impus restricții severe privind circulația și transportul porcilor, cu măsuri speciale de igienizare și dezinfecție pentru vehiculele de transport, precum și pentru echipamentele utilizate în contact cu animalele.

În zona de protecție, toate gospodăriile care dețin porci sunt supuse unor controale stricte, cu examene clinice pentru animale și verificări ale mărcilor de identificare. Transportul porcilor este interzis, iar porcii morți sau bolnavi trebuie declarați imediat autorităților. În plus, niciun alt animal domestic nu poate intra sau ieși din exploatațiile din zonele de protecție și supraveghere fără aprobare oficială.

Focar de pestă porcină la o fermă din Veștem. Aproape 2.000 de porci vor fi uciși prin gazare
FOTO: arhivă

Interdicții și supraveghere continuă

Pe toată perioada implementării măsurilor, orice evenimente care implică mișcarea animalelor, precum târguri sau expoziții, sunt interzise. La intrările și ieșirile din gospodăriile care dețin porci vor fi instalate dezinfectoare speciale pentru a limita riscul răspândirii virusului, iar crescătorii sunt informați cu privire la simptomele bolii, măsurile de biosecuritate necesare și restricțiile impuse.

Autoritățile veterinare, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, monitorizează constant situația și vor ajusta planul de măsuri în funcție de evoluția epidemiologică. Ancheta pentru identificarea sursei focarului este în desfășurare, iar prefectul județului Sibiu subliniază importanța respectării stricte a măsurilor de siguranță pentru protejarea efectivelor și prevenirea extinderii bolii.

Ultima oră