Femeie decedată după ce a fost lovită de o mașină în Săcel
foto: arhivă

O femeie a murit, joi dimineață, în Săcel, după ce a fost lovită de o autoutilitară. Sibianca se afla pe carosabil, iar șoferul dădea cu spatele. 

Polițiștii rutieri au intervenit joi dimineață la un accident deosebit de grav, produs pe strada De Mijloc din Săcel. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că o localnică în vârstă de 73 de ani, în timp ce se afla pe carosabil, a fost lovită de o autoutilitară, al cărei conducător auto, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Cristian, efectua manevra de mers cu spatele, fără să o observe pe femeie”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Din păcate, în urma impactului, femeia a suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipajele medicale venite la fața locului nu au mai putut face nimic pe ea. „La fața locului o femeie în vârstă de 73 de ani care se afla în stop cardio-respirator, din păcate în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la fața locului, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare astfel medicul de la fața locului a declarat decesul”, transmite Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui accident. Fără probleme de trafic.

Ultima oră