Apără-ți drepturile și fă-ți vocea auzită. Miercuri începe Festivalul Egalității de Gen

Drepturile femeilor și drepturile omului sunt tot mai des amenințate, iar pentru a le apăra e nevoie să îndrăznim și să acționăm. Acesta este mesajul cu care Festivalul Egalității de Gen®, vine în perioada 30 octombrie și 2 noiembrie către sibieni, în special către tinerii interesați de schimbare socială, pentru a nu pierde drepturi câștigate cu greu abia în ultima sută de ani. 

Apără-ți drepturile și fă-ți vocea auzită. Miercuri începe Festivalul Egalității de Gen

Una dintre temele centrale din acest an este combaterea sclaviei moderne – traficul de persoane. În 31 octombrie, de la ora 19:00, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG va găzdui spectacolul de teatru forum „Visuri de hârtie”, cu un scenariu conceput și interpretat de voluntarii A.L.E.G. sub coordonarea actrițelor Doriana Tăut și Iulia Rusu, ce explorează vulnerabilitatea tinerilor atunci când visurile de a munci în străinătate devin capcane periculoase din cauza prejudecăților despre rolul femeilor. La teatru forum, publicul este implicat în găsirea de soluții, iar pe lângă tineri,  A.L.E.G. invită în sală părinți, cadre didactice dar și persoane active în sistemul de asistență socială. Accesul este gratuit pe bază de rezervare prealabilă.

Accesul la servicii sigure de sănătate a reproducerii în sistemul public din România, inclusiv contracepție și avort, este un alt drept asupra căruia A.L.E.G. și Asociația Moașelor Independente din România trag un semnal de alarmă în cadrul festivalului. Pe tema Ce faci când nu poți să alegi în siguranță?, în 31 octombrie și 1 noiembrie, decidenți și profesioniști din administrația publică, sistemul medical, de educație și cel de protecție socială sunt invitați să ia parte la o experiență imersivă care îi pune în situațiile cu care se confruntă adesea femeile fără posibilități financiare, tinerele din mediul rural sau care au parteneri abuzivi.

Apără-ți drepturile și fă-ți vocea auzită. Miercuri începe Festivalul Egalității de Gen

Unul dintre evenimentele centrale ale festivalului este discuția despre Istoria activismului pentru acces la sănătate reproductivă din ultimii 30 de ani, precedată de proiecția filmului “Născuți la comandă: Decrețeii” și care va avea loc pe 1 noiembrie, de la ora 17:00 la Centrul Cultural Habitus. În urma vizionării filmului regizorului Florin Iepan care ne arată istoria decretului ce a influențat viețile multor români, vom discuta alături de Daniela Drăghici, activistă cu peste 30 de ani de experiență în numeroase organizații naționale și rețele europene, și Adriana Lamackova de la organizația internațională Centrul pentru Drepturi Reproductive, despre eforturile societății civile pentru accesul tinerilor la educație privind prevenirea sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală, educație despre consimțământ, igienă menstruală, acces la contracepție modernă și avort în siguranță.

Apără-ți drepturile și fă-ți vocea auzită. Miercuri începe Festivalul Egalității de Gen

Sâmbătă 2 noiembrie, de la ora 11:00, Promenada Sibiu va găzdui Biblioteca Vie – un eveniment în care cărțile sunt oameni, iar poveștile lor reale ne inspiră să Îndrăznim! să acționăm pentru drepturi egale. Printre invitați se numără psihoterapeuta Ligia Moise, Ioana Ciuban – președintă a Asociației ESTE Film, Roxana Mărcoiu, activitstă pentru drepturile persoanelor cu probleme de sănătate mentală la Asociația Tonal  și alte persoane care au modelat comunitățile din care fac parte.

Să poți studia fără a te confrunta cu hărțuire este un drept pe care îl explorăm pe 30 octombrie, alături de RaColaj și tineri din Generația Z prin realizarea de colaje, care ulterior se vor transforma în mesaje vizuale la Ziarul Orizontal unde suntem găzduiți de artistul Dan Perjovschi. Pentru că hărțuirea poate fi întâlnită și în mediul universitar, studenții din cadrul ULBS vor participa la o discuție despre cum deosebim flirtul de hărțuire și metode de auto-apărare și comunicare asertivă. De la ora 20:00, la ESTE Filmul de Miercuri vom viziona filmul MO, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, urmat de o dezbatere alături de Camelia Proca, Eniko Gall și Vladimir Barbu.

Apără-ți drepturile și fă-ți vocea auzită. Miercuri începe Festivalul Egalității de Gen Apără-ți drepturile și fă-ți vocea auzită. Miercuri începe Festivalul Egalității de Gen

Ultima oră