razie de amploare în copșa mică și dumbrăveni. amenzi de peste 35.000 lei și un permis reținut (video)

Polițiștii sibieni au acționat, sâmbătă seara, cu efective mărite în Copșa Mică, Dumbrăveni și în comunele arondate, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. 

razie de amploare în copșa mică și dumbrăveni. amenzi de peste 35.000 lei și un permis reținut (video)

video
play-sharp-fill
Oamenii legii au împărțit zeci de amenzi sâmbătă seara în cadrul unei razii de amploare. 

„Ieri, 26 octombrie, între orele 18:00-22:00, polițiștii au desfășurat o acțiune de tip „Razie”, cu efective mărite, în Copșa Mică, Dumbrăveni și comunele arondate, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic. La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economic, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și echipaje canine și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 180 de persoane, au oprit pentru control în trafic 221 de autovehicule, au verificat 11 societăți comerciale și au desfășurat activități specifice pe linie de poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice dar și pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase.

113 conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive. 

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei, a fost reținut 1 permis de conducere și au fost retrase 2 certificare de înmatriculare. 

Pentru neconformitățile constatate de către poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice, în urma verificării societăților comerciale, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei și s-a confiscat suma de 1.150 de lei, conform OUG nr. 28 din 1999.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue aplicate la nivelul Poliției Române pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și descurajarea oricăror activități de natură infracțională.

Ultima oră