Peste 500 de șoferi amendați la Sibiu în ultimele trei luni pentru parcări pe trotuar

Peste 500 de șoferi au fost amendați de agenții Poliției Locale din Sibiu în perioada 1 iulie – 30 septembrie. Aceștia au parcat ilegal pe trotuarele din municipiu. Mulți alți conducători auto au fost sancționați. 

Potrivit unui raport de informare privind activitatea Poliției Locale Sibiu pe trimestrul al III-lea al anului 2024, agenții au aplicat 2.375 de sancțiuni contravenționale în sumă de 652.305 lei și 3.340 puncte de penalizare șoferilor care au comis abateri pe drumurile publice. 

Dintre acestea, 531 de amenzi au fost aplicate pentru parcări neregulamentare pe trotuar, 478 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea semnificației indicatorului „Oprirea interzisă”, 221 de sancțiuni au fost aplicate pentru oprirea/staționarea pe trecerile de pietoni sau la mai puțin de 25 de metri de acestea. De asemenea, 176 de șoferi au fost sancționați pentru că și-au lăsat mașinile în apropiere de intersecții, iar 83 au fost sancționați fiindcă au parcat în stațiile de taxi. S-au dat amenzi și șoferilor care au parcat pe spațiile verzi, dar și celor care au parcat în stațiile de autobuz. N-au scăpat de amenzi nici conducătorii auto care au parcat pe pistele de biciclete, 14 la număr. 

Agenții de la poliția locală au aplicat 23 de sancțiuni în valoare de 32.000 de lei șoferilor care au parcat neregulamentar pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, iar în 6 cazuri mașinile lor au fost ridicate. 

Echipajul de ridicări auto a avut multă activitatea în această perioadă, intervenind în 500 de cazuri. „În 299 de cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 9 cazuri autoturismul a fost restituit la fața locului, utilizatorul fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare, în 54 de cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare auto, în 125 de cazuri autovehiculele au fost mutate pentru a permite executarea unor lucrări publice, iar în 13 cazuri au fost ridicate autovehiculele abandonate pe domeniu public”, se arată în raport. 

Taxele pentru operațiunile de ridicare auto au fost în valoare de 141.500 lei. 

Ultima oră