mașină lovită de tren lângă colun. șoferul este grav rănit (foto)

O mașină a fost lovită, miercuri după-amiaza, de un tren în apropiere de localitatea Colun din județul Sibiu. Șoferul a fost rănit grav. 

mașină lovită de tren lângă colun. șoferul este grav rănit (foto)

Polițiștii rutieri și echipajele medicale au intervenit miercuri la un accident produs pe DC 50, la trecerea cu calea ferată dintre DN 1 și localitatea Colun.

mașină lovită de tren lângă colun. șoferul este grav rănit (foto)

Șoferul unui autoturism a trecut calea ferată, ignorând semaforul. Mașina a fost lovită de locomotivă și proiectată în afara părții carosabile. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre drumul național, un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Sibiu, singur în auto, nu ar fi respectat semnificația culorii roșu a semaforului instalat la trecere, a pătruns pe calea ferată și a fost lovit de un tren de persoane care circula dinspre Brașov spre Sibiu”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

mașină lovită de tren lângă colun. șoferul este grav rănit (foto) mașină lovită de tren lângă colun. șoferul este grav rănit (foto)

În urma evenimentului, șoferul a fost rănit grav, fiind dus la spital cu ambulanța. „În urma accidentului, un bărbat de 66 de ani a suferit mai multe traumatisme de membre inferioare și superioare, precum și un traumatism cranio-facial. Echipajul SAJ a acordat asistență medicală bărbatului apoi l-a transportat la UPU Sibiu în stare stabilă”, a informat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Pasagerii din tren, 15 persoane, și mecanicul trenului nu au suferit vătămări corporale.

Fără mari probleme de trafic.

Ultima oră