Povestea câinelui furat din Șelimbăr: Hoțul l-a abandonat în Timișoara și voia să îl vândă în Austria

După zece zile de căutări intense, cățelul pomeranian furat din Șelimbăr pe numele său Kiko, s-a întors acasă. Purtat printr-o întreagă aventură, patrupedul a fost la un pas să fie vândut în Austria de către un român „binevoitor”. Prețul estimativ pentru un astfel de animal de companie se poate ridica la 3000 de euro.

Povestea câinelui furat din Șelimbăr: Hoțul l-a abandonat în Timișoara și voia să îl vândă în Austria

Ioana Curta a postat pentru prima dată pe 11 octombrie un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care cerea ajutorul prietenilor și vecinilor pentru a-și recupera pomeranianul, furat din fața casei sale. Animalul de companie a fost luat de un bărbat aflat la volanul unui Ford Transit cu numere de Austria. Între timp, sprijinul comunității a fost remarcabil, cu sute de distribuiri ale postării.

Povestea câinelui furat din Șelimbăr: Hoțul l-a abandonat în Timișoara și voia să îl vândă în Austria

Citește și: Cățel furat din Şelimbăr. O mamă afectată cere ajutorul comunității

„Da! În Timișoara a ajuns Kiko și ar fi ajuns în Austria dacă făptașului nu i-ar fi fost frică să treacă vama cu el, așadar l-a abandonat într-un parc în Timișoara” a postat aceasta pe rețelele de socializare.

video
play-sharp-fill

Am crezut că e rănit, mi s-a făcut milă de el”

Un prim pas în găsirea făptașului a fost identificarea logo-ului firmei de pe mașina pe care bărbatul o conducea în momentul furtului, pentru ca mai apoi, după o solicitare la adresa companiei să se ajungă la numărul de telefon al celui care deținea mașina. S-a dovedit însă după o serie de discuții că în momentul în care pomeranianul a fost furat, microbuzul se afla în posesia nu a actualului proprietar, ci acesta o împrumutase unui alt român stabilit în Austria.

În acel moment, Ioana i-a scris făptașului pe care l-a găsit pe rețelele sociale spunându-i că va opri ancheta poliției, ba chiar va oferi și o recompensă dacă este nevoie pentru recuperarea lui Kiko pe cale amiabilă. Hoțul se pare că avea însă alte planuri pe care le-a și dezvăluit ulterior.

„I-am scris respectivului și mi-a transmis că el de fapt a crezut că e rănit cățelul, i s-a făcut milă, așa că l-a luat. După care, mi-a transmis faptul că a încercat să-l vândă în Timișoara, dar nu a vrut nimeni să îl cumpere pentru că nu avea acte la el, pentru ca în final să spună că l-a abandonat într-un parc din Timișoara” a declarat Ioana.

Povestea câinelui furat din Șelimbăr: Hoțul l-a abandonat în Timișoara și voia să îl vândă în Austria

Ajutor din partea comunității

La aflarea veștii, Ioana a apelat la Andreea Roseti, președintele fundației Animal Life Sibiu. „După ce am aflat că pomeranianul a ajuns în Timișoara, am contactat-o pe Andreea Roseti, care m-a îndrumat către Andreea Tudor, cea care a avut un rol extraordinar în găsirea lui Kiko. A distribuit informația pe toate grupurile la care avea acces din Timișoara și pe grupurile medicilor, medicilor veterinari” a spus aceasta.

Câinele, găsit de un medic veterinar în fața cabinetului

După ce vestea a fost răspândită într-un mod eficient mai ales pe plan local, proprietara a fost contactată de un medic din Timișoara care susținea faptul că a găsit câinele în fața cabinetului său. „Sâmbătă seara, un medic veterinar de la cabinetul VetFriends.com ne-a sunat că a găsit un câine în fața cabinetului, pe care l-a scanat și avea numărul nostru de telefon. A sunat-o pe fata mea și s-a dus și l-a luat ieri” a completat aceasta.

Povestea câinelui furat din Șelimbăr: Hoțul l-a abandonat în Timișoara și voia să îl vândă în Austria

Cu toate acestea, animalul de companie nu s-a întors acasă în starea în care acesta a fost luat. „A avut ceva urmări, deoarece acum este tuns. Nu mai arată deloc așa cum a fost luat și prima dată când l-am văzut chiar am spus că nu e al nostru. Probabil a fost o decizie luată pentru a-l trece vama, dar părul va crește la loc în timp” a spus Ioana.

În prezent, potrivit proprietarei, plângerea depusă la poliție a fost retrasă, iar cățelușul este în siguranță.

Ultima oră