Un elvețian, drogat și fără permis de conducere, a furat o mașină din Făgăraș și a condus-o până la Șelimbăr, unde a fost încolțit de polițiști. În goana lui a provocat două accidente, unul soldat cu rănirea a trei persoane. Într-un final, el a fost prins de oamenii legii, momentul încătușării fiind filmat.
În timpul cursei nebune, individul a acroșat o mașină într-un sens giratoriu, provocând pagube materiale. Câteva minute mai târziu, în Șelimbăr, a provocat un nou accident, soldat cu rănirea a trei persoane. Polițiștii au reușit într-un final să îl blocheze pe teribilist pe o stradă din localitate, acolo unde l-au testat cu aparatele din dotare, reieșind că se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Momentul încătușării, când este încolțit de polițiști, a fost filmat de o cititoare Ora de Sibiu, care a fost uimită de zarva mare de pe stradă.