Demisie la FC Hermannstadt. A plecat antrenorul

După trei ani petrecuți la Academia de Fotbal Măgura, antrenorul Octavian Budică (28 ani) a demisionat zilele trecute din postul de antrenor secund al echipei feminine care activează în Superliga. 

Antrenor principal al echipei feminine de fotbal FC Hermannstadt timp de trei ani, Octavian Budică a trecut pe postul de secund în vară, când la club a fost numit Dan Călinescu.  Cu noul tehnician la timonă, impactul cu Superliga este unul dur pentru fetele de la FC Hermannstadt, care după 9 etape au doar 1 punct și un golaveraj teribil, de – 50. Inginerul Octavian Budică este și elev al Școlii de Antrenori din cadrul Federației, dar a început și un proiect personal de afaceri. 

”După cum probabil s-a aflat deja, colaborarea mea cu echipa de fotbal feminin AFC Hermannstadt / Academia Măgura a încetat la jumătatea acestei săptămâni. Țin să precizez că această decizie îmi aparține în totalitate. A fost o experiență minunată alături de aceste jucătoare talentate și ambițioase! Am „crescut” războinice cu mentalitate de campioane. Le mulțumesc pentru dăruire și pentru momentele frumoase petrecute împreună.  Mulțumesc conducerii clubului pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a contribui la dezvoltarea fotbalului feminin sibian. De asemenea le mulțumesc pentru că mi-au respectat decizia de a mă retrage. Urez echipei mult succes în campionat și în atingerea obiectivelor propuse!” a anunțat Octavian Budică pe pagina sa oficială de facebook.  

Vineri, prima dată fără Budică pe bancă, fetele de la FC Hermannstadt au pierdut din nou la scor, 0-6 cu U Cluj, în etapa a 9-a a Superligii.

În anul 2018 s-a înființat Academia de Fotbal și Tenis Măgura Sibiu, care joacă în competițiile oficiale sub denumirea de FC Hermannstadt.

Mesaje superbe lăsate de jucătoare

Jucătoarele reprezentative de la echipa FC Hermannstadt au lăsat mesaje frumoase de despărțire pentru fostul lor antrenor. ”Mulțumim pentru acești ani frumoși, cu bune cu rele, au fost minunați alături de tine. Mulțumim pentru încrederea pe care ai avut-o în noi și pentru răbdarea de care ai dat dovadă (e greu să lucrezi cu fetele și nu oricine ar putea să facă asta). Ești un om minunat și sunt convinsă ca orice îți vei propune pe viitor o să fie cu succes” a postat Raluca Dinescu.

”Mulțumim din suflet pentru tot! Ești un exemplu pentru noi. Mulțumim pentru toate momentele în care ai crezut în noi și pentru cele  în care ai fost lângă noi si ne-ai ridicat când am fost jos. Ești cel mai bun” a replicat și Denisa Chirilă.

”Mulțumim pentru absolut tot! Mulțumim ca ai fost alături de noi, mulțumim că mereu ne-ai sprijinit și că ai știut să fii cel mai bun antrenor. Cred că o să ai un mare succes în cariera de antrenor, deoarece ceea ce ne-ai învătat pe noi ne-a ajutat din toate punctele de vedere, inclusiv pe plan fotbalistic! Mereu o să fii cel mai bun” a spus și Diana Oana.

Demisie la FC Hermannstadt. A plecat antrenorul
Foto: Claudiu Capră

Ultima oră