Măldărășanu după 0-3 la Buzău. Antrenorul Sibiului e decis: “Nu e ușor…”

După a treia înfrângere consecutivă la scor, antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu este conștient că patronii echipei iau în calcul înlocuirea sa, în încercarea de a crea un șoc pozitiv. 

FC Hermannstadt este pe fundul prăpastiei după ce a pierdut vineri, 0-3 la Buzău cu Gloria și a căzut pe locul 14 în Superliga. După cinci etape fără victorie, antrenorul Măldărășanu este conștient că răbdarea patronilor echipei a ajuns probabil la final, după ce gândul la startul sezonului era spre play-off.

”Sunt decizii care se pot lua, toata lumea analizează, cum este și la un antrenor este vorba de inspiratie, același lucru probabil se gândesc și patronii visavis de o schimbare de antrenor. Poți să schimbi și să iasă bine, sau să nu iasă bine.  Sunt supărat, dezamăgit, încerc să rămân echilibrat. Nu e ușor, este o perioadă foarte grea și urâtă prin prisma scorurilor, cu momente de joc bune. De aceea nu gasești explicațiile, sunt și jucătorii frustrați, pentru că au calitate, multe momente din jocuri au fost bune” a spus Măldărășanu la Digi Sport.

”Ne trebuie echilibru”

Tehnicianul a acuzat erorile mijlocașilor centrali Murgia și Ivanov, care au fost decisive în eșecul drastic de la Buzău.  ”Este dezamăgire, am crezut foarte mult că putem scoate ceva din meciul acesta Pe fondul unei reprize bune a noastră, vine acel penalty, dar prima parte a fost controlată în totalitate de noi. Apoi vine altă eroare, cu Ivanov având cartonaș galben și intră decisiv la jumătatea terenului…acestea au fost două momente psihologice, penaltyul din finalul primei reprize și eliminarea lui Ivanov. Este greu să joci în 10, am încercat să avem totuși  doi atacanți, să intrăm în joc, să egalăm, am jucat în 3-4-2, dar luăm golul doi. Pe lipsa rezultatelor din ultimele meciuri, apare nervozitatea, implicit lipsa de luciditate. Le cer mereu mijlocașilor să aibă echilibru și din contră, Alessandro e destul de nervos că nu îi iese jocul,  Toni la fel…Ne trebuie un echilibru, nu l-am avut în ultimele trei meciuri. Și acum la cornerul din prelungiri, toți pleacă la cap cu gândul că poate marcăm, dar trebuie să rămâi cu doi jucători pe spate. Am strigat la ei, le-am spus și la schimbări, era normal că Gloria pleacă cu 3-4 jucători pe contraatac. Ne-a lipsit echilibrul, asta a făcut să avem trei înfrângeri la scor. Apreciez că nu cedează lupta niciun moment, însă îți pierzi încrederea, sunt scoruri exagerat de mari, e greu de gestionat, vedem ce se întâmplă” a mai menționat Măldărășanu.

Antrenorul principal al echipei a comentat și schimbările făcute în formula de start. ”Trebuia să schimb ceva, era normal, am avut încredere în toți cei care au intrat, dovadă că prima repriză a fost una bună ca și joc, am jucat mult în jumătatea adversă. Știam că ne așteaptă pe tranziție pozitivă, am fost foarte atenți, nu au pus mari probleme. La pauză băieții erau foarte triști, că fotbalul e nedrept, asta e viața, trebuie să trăim lucrurile ăstea, poate fotbalul va fi cândva drept și cu noi” a concluzionat Măldărășanu.

 

 

Ultima oră